Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoşani, a vorbit despre situaţia în care a ajuns Olimpiu Moruţan, jucător pe care atât şeful moldovenilor, cât şi Gigi Becali l-au criticat public.
Vicecampioana României i-a plătit 700.000 euro lui FC Botoşani în schimbul talentatului mijlocaş ofensiv, dar transferul la FCSB a funcţionat "în sens invers" pentru Moruţan. În loc să se pregătească exemplar, să înveţe în continuare şi să devină mai puternic înaintea plecării la Bucureşti, puştiul şi-a luat lumea în cap, a călcat pe urmele lui Golofca, iar Valeriu Iftime şi Gigi Becali nu l-au iertat şi l-au criticat în public.
Acum, după mai multe discuţii pe care le-a avut faţă în faţă cu Moruţan, Iftime spune că semnalele sunt bune şi că playmaker-ul, ajutat de educaţia foarte bună pe care a primit-o, ar fi pe drumul cel bun:
"Pur şi simplu cred că acest copil a fost lăudat prea mult. Are calităţi extraordinare, dar trebuie adus cu picioarele de pământ. A ajuns la FCSB, e la capătul maxim al speranţei lui. A fost puţin pus la punct, am vorbit cu el de câteva ori...Pare că e ok, se vede din starea lui. Eu cred că-şi va reveni. Dacă nu ajunge titular la Botoşani, nu va ajunge nici la Steaua. I-am spus că singurul lui model de fotbalist în Botoşani e Mihai Roman. Aşa, să faci două driblinguri şi să te gândeşti la FCSB...E o poveste urâtă. Dar el e un tip inteligent, din fericire. E un copil cu educaţie echilibrată, e ok, cred că este bine. E la lotul naţional U19, sper să joace bine acolo. Ştiu că ar fi jucat în meciul cu Dinamo",
a declarat patronul lui FC Botoşani, la Pro Sport
Pe fondul evoluţiilor slabe ale lui Moruţan, care nu a mai prins un post de titular în echipa lui Costel Enache, Iftime nu s-a ferit să spună adevărul despre fotbalistul care i-a adus o sumă frumoasă în conturi:
"Moruţan e cea mai mare deziluzie. Oriunde ar juca, nu are dreptul să se comporte aşa la cât s-a vorbit despre el. Are 18 ani, are maşină frumoasă şi o gagică pe măsură şi crede că este buricul pământului. În condiţiile astea, cam uiţi că eşti fotbalist", spunea Iftime, după ce FC Botoşani a ratat play-off-ul, completat imediat de Becali: "Are dreptate Iftime. Am dat un milion pe Moru'an, dar are 18 ani, a văzut nişte bani, ce să mai alerge el? A adormit, ce-l mai interesează echipa lui? Gata, e stelist, să-şi facă freza şi gata. A spus că va muri la Steaua? La Steaua mori dacă ai valoare. Dacă ai valoare, rămân. Altfel, stai pe bară",
a mai declarat Valeriu Iftime
Prime uriașe pentru o victorie cu FCSB: Iftime a anunțat CÂȚI bani vor lua jucătorii
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Medici și pacienți intoxicați cu praf: Control al Gărzii de Mediu cu amendă și măsuri de remediere
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Reveniri spectaculoase la FCSB pentru restanța cu FC Botoșani: CUM ar putea arăta primul 11
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024