Valeriu Iftime a votat asemenea alegerilor locale din 9 iunie la secția de votare amenajată la o unitate de învățământ din Cătămărăști Deal.
A venit însoțit de o parte din echipa sa liberală.
Valeriu Iftime, președintele PNL Botoșani
„Am votat ca să am și în turul doi o variantă prin care să putem alege unul dintre cei mai buni și nu varianta prin care să aleg răul cel mai mic. Apoi am votat pentru un președinte echilibrat, pentru un președinte care înțelege cu adevărat situația economică, politică și geostrategică în care este România azi având în vedere conflictul de la granița noastră. Și am mai votat pentru un președinte credincios, pentru un președinte care iubește poporul și un om pe care l-am simțit de multe ori ca fiind un om bun”
Alături i-au fost Luciana Buliga, Ionela Aiftincă, Ovidiu Jitaru, Eduard Mititelu și Alexandru Dumitriu.
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile