Antrenorul secund – jucător al FC Botoşani a pus eşecul de sâmbătă după-amiază, 1 – 2 pe teren propriu cu Ceahlăul Piatra Neamţ, pe seama diferenţei de valoare, dar şi de pregătire dintre cele două echipe.
„Un test bun, dar nu a fost elocvent, noi suntem la început de pregătire şi Ceahlăul e la început de campionat. S-a văzut diferenţa… Diferenţa oricum era pentru că este echipă de Liga I. Sperăm să ajungem şi noi în Liga I să ne întâlnim cu ei la anul acolo”, a afirmat
Valeriu Bordeanu. Acesta crede că lipsa de omogenitate cauzată de numărul mare de jucători aduşi în probe şi-a pus amprenta asupra evoluţiei echipei, dar acesta nu a fost în opinia sa unicul motiv.
CITEŞTE ŞI:
Mai mult de jumătate dintre noii jucători de la FC stau cu bagajele la uşă
„Am încercat să facem şi la Iaşi şi aici două echipe echilibrate, să vedem şi ceilalţi jucători care sunt în probe, să vedem cum se încadrează. Unii chiar s-au mişcat bine, unii chiar au fost surprize pentru noi, dar au fost şi dezamăgiri şi din păcate şi din cei vechi”, a arătat
antrenorul secund al roş-alb-albaştrilor. Evoluţiile slabe ale unor jucători veniţi în probe au la rândul lor o explicaţie.
„Au venit din postura de jucători liberi. Cam greu un fotbalist fără valoare să rămână fără contract. Încercăm, mai aşteptăm jucători, sper să vă mai oferim surprize”, a arătat
Valeriu Bordeanu. Nouă jucători noi a folosit Costel orac în partida cu Ceahlăul.
VEZI MECIUL CU CEAHLĂUL ÎN IMAGINI:
Botoşani – Ceahlăul, fotbal pe caniculă între nervi şi un gât de votcă – GALERIE FOTO