Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) s-a întrunit vineri după-amiază în şedinţă extraordinară, convocată din cauza avertizărilor hidro-meteorologice transmise de Institutul de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (IHGA), referitoare la posibilitatea depăşirii cotelor de apărare pe Siret, Jijia şi Prut.
Astfel, IHGA a instituit avertizare de tip Cod Galben în intervalul 27 iulie ora 13:00 – 30 iulie ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice Siret – sector aval intrarea ȋn ţară şi pe afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă Suceava, în judeţele Suceava, Bacău, Vrancea, Botoşani, Iaşi şi Galaţi, Jijia - judeţele Botoşani şi Iaşi, Prut - sector amonte Acumularea Stânca Costeşti.
De asemenea, s-a instituit avertizare de tip Cod Portocaliu în intervalul 27 iulie 2018 ora 16:00 – 30 iulie 2018 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă Suceava, în judeţele Suceava, Bacău, Vrancea, Botoşani, Iaşi şi Galaţi şi Jijia - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior în judeţele Botoşani şi Iaşi.
Tot pe Cod Portocaliu sunt şi râurile din bazinele hidrografice Siret, sector amonte acumularea Bucecea şi Prut - sector amonte Acumularea Stânca Costeşti, în intervalul 28 iulie 2018 ora 16:00 – 30 iulie 2018 ora 12:00.
Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în intervalul 29 iulie 2018 ora 18:00 – 30 iulie 2018 ora 10:00 pe unele râuri din judeţul Botoşani.
În scopul gestionării corespunzătoare a situaţiilor de urgenţă care se pot produce în urma manifestării fenomenelor hidro periculoase, CJSU a dispus Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) mai multe măsuri.
Printre acestea, CLSU din localităţile traversate de râurile şi afluenţii acestora aflate sub avertizare trebuie să instituie serviciul de permanenţă la Primării pe timpul Codului Portocaliu şi să avertizeze populaţia să nu desfăşoare activităţi în zonele inundabile şi în luncile râurilor.
De asemenea, operatorii economici care desfăşoară activităţi specifice în balastiere şi proprietarii de stâni din lunca râurilor trebuie să fie avertizaţi în privinţa codurilor declarate de IHGA.
Cursurile de apă avertizate trebuie să fie monitorizate permanent de către Serviciile Locale pentru Situaţii de Urgenţă, la fel şi podurile şi podeţele de pe acestea, în scopul evitării blocării lor cu plutitori, precum şi a zonelor în care este posibilă formarea torenţilor.
Tot responsabilii locali trebuie să se asigure că forţele şi mijloacele de intervenţie sunt pregătite să acţioneze şi că spaţiile de refugiu şi traseele de evacuare sunt conforme.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024