Apropiatele alegeri din cadrul Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL) din municipiul Botoşani ar putea fi mai neliniştite decât se anunţă oficial. Acestea vor avea loc duminică în sala de marmură a Teatrului Mihai Eminescu, iar săptămâna trecută s-a făcut convocarea publică pentru scrutinul intern. Până miercuri, cel puţin oficial, exista o singură candidatura la preşedinţia structurii municipale a d-nelor din PNL Botoşani.
Cătălina se pregăteşte de candidatură
Aceasta aparţine
actualei şefe a OFL Botoşani, Cristina Panait, care îşi doreşte obţinerea unui nou mandat. Ea ar putea avea însă un contracandidat în persoana actualei
inspector şcolar general adjunct, Cătălina Lupaşcu. „Încă nu mi-am depus candidatura, dar intenţionez să o fac. Pur şi simplu nu am avut timp să trec pe la partid”, ne-a declarat miercuri
Cătălina Lupaşcu. Aceasta ar fi preferată de conducerea filialei de seniori a
PNL Botoşani, având şi o funcţie publică, aceea de consilier municipal, care s-ar plia pe postul de la
OFL Botoşani.
„Nu am purtat o discuţie, nu ştiu ceva de o altă candidatură”, ne-a spus joi
Cristina Panait, preşedinte OFL Botoşani.
Cristina organizează alegerile
În calitate de preşedinte în funcţie aceasta se ocupă tocmai de organizarea alegerilor din cadrul
Organizaţiei Femeilor Liberale. Mai mult sau mai puţin direct ei încă i s-ar reproşa colaborarea cu social-democratul Gabriel Oprişanu de la fostul Spital de Psihiatrie, atunci unde, în urmă cu doi ani, acesta era director general, iar
lidera OFL Botoşani director economic.
Cătălina Lupaşcu a fost
preşedinte OFL la nivel judeţean, însă cu titlu de interimar, până în toamna lui 2011, când au avut loc alegeri şi a fost desemnată Marilena Mardare preşedinte, care după aproximativ un an, fără alegeri, a fost înlocuită de deputatul Roxana Anuşcă. La scrutinul din cadrul
OFL Botoşani sunt convocate în jur de o sută de femei, din care se vor alege între 15 şi 21 pentru Biroul Politic Municipal, care la rândul său va fi format dintr-un preşedinte, cinci-nouă vicepreşedinţi şi restul membri.
CITEŞTE ŞI:
Alegeri la PNL Botoşani : Tinerii liberali eliberează sală pentru doamne
Roxana lui Florin a devenit şefa femeilor din PNL Botoşani