Ca atare, joi, la sediul
FC Botoşani a avut loc şedinţa de cooperare la care au participat reprezentanţi ai clubului şi ai celorlalte forţe care participă la asigurarea ordinii şi liniştii publice, fiind stabilite toate detaliile necesare executării acesteia în cele mai bune condiţii, atât în incinta stadionului, cât şi pe căile de acces şi în apropierea acestuia. Comercializarea băuturilor alcoolice la localurile de alimentaţie publică din apropierea stadionului este interzisă în intervalul orar 15.00 – 19.00, administratorii acestora fiind înştiinţaţi cu privire la acest aspect.
Fără băuturi alcoolice pe stadion
Forțele de intervenție reamintesc spectatorilor că le este interzis să pătrundă în incinta stadionului în stare vădită de ebrietatea sau să consume băuturi alcoolice în incinta acestuia. Persoanele care săvârşesc aceste fapte sunt pasibile de a fi sancţionate cu amendă cuprinsă între 250 - 750 lei sau cu prestarea a 100 -150 ore de activităţi în folosul comunităţii, precum şi cu sancţiunea contravenţională complementară de interzicere a accesului la meciurile de fotbal pe o perioadă de 6 luni, conform prevederilor legii nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive .
Trei botoșăneni nu au voie să vină la meci
Pentru meciul de duminică rămâne în vigoare interdicţia prezenţi la meciuri faţă de trei persoane. Nerespectarea interdicţiei de către acestea constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă. De asemenea, spectatorii au obligaţia de a se supune controlului corporal preventiv şi al bagajelor efectuat de către forţele de ordine la intrarea pe stadion, scopul acestuia fiind de a nu permite intrarea cu obiecte contondente care ar putea fi folosite la săvârşirea unor fapte cu violenţă.
Jandarmeria recomandă spectatorilor să vină din timp la stadion, pentru a fi evitată aglomeraţia în zona punctelor de intrare şi să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea duce la manifestări violente .
CITEȘTE:
Botoșăneni cu interzis pe stadion, femei și copii pe locul celor cu abonamente în tribună