Sancțiunile aplicate însumează nu mai puțin de 80.000 de lei.
Chiar în această dimineață, jandarmii i-au confiscat 135 de pachete de țigări, vânzătorul neautorizat apropiindu-se de cantitatea cumulată de 500 de pachete confiscate în decursul unui an calendaristic, limită a cărei depășire constituie infracțiune.
Din data de 17 iunie 2022, când a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr.85 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul fiscal și vamal, în urma căreia și jandarmii pot sancționa contravențional ”deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate, marcate necorespunzător ori cu marcaje false", o persoană a fost depistată de patru ori în timp ce vindea țigări de proveniență extracomunitară în Piața Centrală din municipiul Botoșani.
Sancțiunile aplicate acesteia însumează nu mai puțin de 80.000 de lei, în condițiile în care a fost aplicată de fiecare dată doar amenda minimă prevăzută de Codul Fiscal, respectiv 20.000 de lei.
Misiunile Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani pe linia combaterii comerțului ilegal cu produse accizabile sunt executate periodic în piețele agroalimentare de pe raza județului, acesta fiind unul dintre obiectivele de acțiune ale inspectoratului în anul 2022.
Mirel Rădoi și meciul văzut (doar) de el: Nu ne-au pus probleme deloc
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ: Podul unei case a fost cuprins de flăcări, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Kaufland transmite un avertisment clienților: ATENȚIE la înșelătoriile online
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
UPDATE Mașină aruncată în șanț, șoferul era cu mintea în altă parte - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 23, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile