Filarmonica Botoșani a fost, în perioada dificilă a pandemiei, o adevărată gură de oxigen pentru botoșăneni, mai ales pentru cei care nu au mai plecat în concedii.
În fiecare weekend, acordurile muzicii simfonice au răsunat în oraș. Pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, la Foișorul din Parcul Mihai Eminescu sau în Amfiteatrul de la Cornișa, botoșănenii au aplaudat nu doar prestația instrumentiștilor, ci și pe cea a invitaților de seamă, de la tenori la violoniști, dirijori sau soprane. Un alt aspect important a fost acela că spectacolele au fost gratuite.
Iubitorii muzicii s-au adunat din nou, sâmbătă seara, la concertul din stagiunea estivală a Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani.
Desfășurat pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, sub răcoarea unor nori îmbufnați gata să se năpustească asupra orașului, concertul a fost unul foarte gustat de public, mai ales că s-a bucurat de participarea a trei dintre cei mai apreciați tenori ai momentului.
Spectatorii s-au delectat cu lucrările vocale și orchestrale de largă popularitate, de la ”O surdato 'nnammurato” sau ”Mattinata” (interpretate de tenorul Bogdan Lupea), ”Caruso” (tenorul Guzgă), dar și tema din filmul Nașul, " Parla piu piano", cu tenorul Andrei Fermeșanu.
Aplauze la scenă deschisă au primit cei trei tenori după ”Cielito lindo”, iar finalul a fost unul pe măsura momentului: ”O sole mio”. Publicul a fost antrenat permanent de către dirijorul Tiberiu Oprea, care i-a invitat pe spectatori să participe și direct la ”Galopul bandiților” (Johann Strauss II).
Invitații Filarmonicii Botoșani au zeci de concerte pe mari scene ale țării, chiar și ale lumii. Doi dintre artiști sunt și absolvenți de seminar teologic, Andrei Fermeșanu chiar la Botoșani.
Florin Guzgă a urmat cursurile Facultății de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice, din cadrul Universității de Arte ”George Enescu” din Iași, clasa prof. dr. Corneliu Solovăstru, fiind și absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae” din Iași, promoția 2005-2009, după ce mai întâi a absolvit Seminarul Teologic Liceal Ortodox ”Sf. Ioan Gură de Aur” din Huși.
A debutat în anul 2013, în rolul Alfredo din opera ”La Traviata” de G. Verdi, pe scena Operei din Iaşi. Este solist colaborator permanent al Operei Naționale Române din Iaşi, fiind însă invitat să concerteze peste hotare, cu artiști de primă scenă.
Bogdan Lupea este licențiat al Universității Naționale de Muzică București, Secția Canto, și angajat ca solist vocal la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”și Opera Comică pentru copii.
Este câștigător al bursei UNIMIR (2016-2017). Botoșănenii l-au aplaudat și în februarie când, alături de soprana Mediana Vlad, a fost invitat în concertul dedicat îndrăgostiților.
În vârstă de 36 de ani, Andrei Fermeșanu a absolvit Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” din Botoşani, apoi și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, secţia Teologie-Pastorală, din Iași. În 2007, pe când era încă student la Teologie, Andrei Fermeşanu a devenit tenor prim, în cadrul Corului Operei Naţionale Române Iaşi.
Ulterior a urmat cursurile Facultăţii de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie Muzicală şi Teatru, secţia Muzicologie, la Universitatea de Arte „George Enescu”, absolvind în aul 2011. Este solist al Operei Naţionale Române Iaşi din anul 2012. S-a făcut remarcat în „Sunetul muzicii”, dar și în ”Indiile galante”.
Dirijorul Tiberiu Oprea este licenţiat al Universităţii Naţionale de Muzică – Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, dirijat de orchestră la clasa maestrului Ludovic Bacs, absolvind totodată şi cursurile de Master. În prezent activează ca prim-dirijor al Filarmonicii Piteşti – contribuind la înfiinţarea instituţiei în 2007 şi ocupând postul de director artistic până în 2010 – dar şi ca dirijor colaborator al Teatrului Naţional de Operetă Ion Dacian, Bucureşti.
A debutat ca dirijor la pupitrul Orchestrei Tineretului Bucureştean, la Sala Parlamentului, apoi a fost invitat să conducă orchestra Jeunesses Musicales la Festivalul de la Belfort, Franţa 1997.
După o perioadă dificilă, în care sălile s-au închis, iar restricțiile nu au permis nici concertele în aer liber, instrumentiștii Filarmonicii Botoșani au avut parte de o vară plină, iar publicul meloman a profitat din plin.
Cu patru zile de concerte consecutive, Filarmonica ”George Enescu” încheie stagiunea estivală și intră în studiu individual, pentru stagiunea 2020-2021.
”Am recuperat pentru perioada în care nu am putut cânta pentru public. De când s-a dat drumul la concerte am realizat câte două, chiar trei pe săptămână, astfel că am reușit să închidem stagiunea 2019-2020. Instrumentiștii au avut concediile în timpul primelor luni de pandemie, în martie-aprilie, acum am derulat și stagiunea estivală, pe care o închidem duminică seara. Urmează studiul individual, pregătim stagiunea 2020-2021, să dea Domnul să fie în sală, la sfârșitul lui septembrie, începutul lui octombrie”,
Mihai Sârbu, managerul Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani
Melomanii vor avea parte, dacă spectacolele se vor derula în sală, de muzică aleasă, de la Brahms, Ceaikovski și Grieg la Beethoven.
”Ne e dor de un solist de vioară, de un pianist bun. Dar astfel de concerte doar în sală pot avea loc. Noi am mai avut concerte cu solistul nostru, Florin Ionescu-Galați, dar doar cu lucrări de largă popularitate, care se pretează la concertul în aer liber”,
Mihai Sârbu, managerul Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani
Chiar dacă au fost concerte cu lucrări de largă popularitate, publicul meloman a fost prezent în număr mare, Mihai Sârbu concluzionând că botoșănenii au nevoie de muzica bună.
”Spre surprinderea noastră, vedeți și în seara asta, publicul vine, vrea să asculte muzică. Dar sperăm din tot sufletul să îi vedem cât mai curând și în sală”,
Mihai Sârbu
În ciuda restricțiilor și a dificultăților pe care starea de alertă le impune, soliștii și dirijorii răspund invitațiilor de a cânta.
”Invitații noștri sunt bucuroși și ei că își fac meseria, după o perioadă foarte grea. Și soliștii din seara aceasta sunt foarte buni, să spunem doar despre Florin Guzgă faptul că este invitat deseori în străinătate, cântă cu Angela Gheorghiu, este un tenor de mare clasă. Mi-am dorit mult să avem trei tenori, mă bucur că am reușit să îi aducem, pentru că am mai economisit în perioada aceasta și ne-am permis acum… Cheltuieli sunt, desigur, dar iată rezultatul. Și dirijorii sunt greu de adus, ca să accepte acest tip de program. Tiberiu Oprea, de pildă, este dirijor de orchestră, angajat la Pitești, dar și dirijor de operetă la București. Problema este că, într-un timp atât de scurt, trebuie să facă șase concerte. Nu contează onorariul neapărat, pentru că sigur unii ar cânta și pe gratis la nevoie, problema este că nu îi ai, nu îi găsești. Dar noi îi respectăm, i-am respectat mereu, ei vin și, iată, reușim concerte frumoase pentru publicul botoșănean”,
Mihai Sârbu, managerul Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Colindele unor elevi au adus lumină și bucurie în centrele vârstnicilor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Bucuria Crăciunului între ziduri: Colinde, emoții și îmbrățișări pentru tătici și copii- VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile