Contestată vehement de USL în 2011, atunci când Uniunea se afla în opoziţie, regionalizarea este pregătită acum chiar de PSD, PNL, PC şi UNPR. Guvernul USL a pregătit un proiect de reorganizare administrativă care prevede înfiinţare a opt regiuni: Nord-Est, Nord-Vest, Centru, Sud, Sud-Est, Sud-Vest, Vest şi Bucureşti-Ilfov.
Regiuni pe scheletul actualelor ADR-uri
Noile forme administrativ-teritoriale ar urma să se constituie pe scheletul actualelor regiuni de dezvoltare, iar Botoşani ar face astfel parte din aceeaşi unitate cu Suceava, Iaşi, Neamţ, Bacău şi Vaslui. Una dintre atribuţiile principale ale noilor regiuni va fi gestionarea programelor europene începând cu 2014, an din care fondurile UE se vor acorda doar pe regiuni. În aceste condiţii miza o reprezintă dobândirea funcţiei de guvernator al regiunii. Există două variante: prima ca aceştia să fie numiţi, asemenea prefecţilor, iar a doua să fie desemnaţi prin vot, vehiculându-se ideea ca doar aleşii locali să se poată prezenta la urne. În ambele variante factorul politic ar fi aşadar decisiv. Mass-media centrală i-a prezentat pe Gheorghe Nechita - PSD, Romeo Stavarache- PNL, Cristian Adomniţei- PNL şi Gheorghe Flutur – PDL drept oameni politici luaţi în calcul pentru funcţia de guvernator, din judeţele Botoşani, Neamţ şi Vaslui nefiind nominalizat cineva.
Prefectul vede un atu la Ţurcanu ca să devină şef de regiune
Cu toate acestea, la Botoşani se discută intens despre posibilitatea ca actualul preşedinte al Consiliului Judeţean să dobândească postul în cauză. Chiar
prefectul Costică Macaleţi a avansat această ideea, sprijinită pe faptul că în momentul de faţă
Florin Ţurcanu este preşedintele consiliului
Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est, fiind ales în acest post pentru un an tocmai de către preşedinţii de CJ şi primari din cele şase judeţe care fac parte din
ADRNE.
„Decizia o ia politicul în situaţii de genul acesta şi probabil vor fi consultaţi cei din administraţia publică, în speţă Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene, Asociaţia Primarilor din România (…). Preşedintele la Nord-Est acum este dl preşedinte Ţurcanu, este ales prin vot ca să gireze treaba asta un an de zile. Poate să fie şi o situaţie de genul acesta”, ne-a declarat
prefectul Costică Macaleţi. Potrivit acestuia, din informaţiile care le deţine există posibilitatea ca toţi consilierii judeţeni din regiune să fie cei care să îşi voteze preşedintele. Aceasta ar însemna că USL, care deţine şefia tuturor CJ-urilor din
ADRNE, ar trebui să îşi stabilească un candidat, iar cel care va avea sprijinul Uniunii va deveni fără probleme guvernator.
"Mi-au propus să renunţ la preşedinţia CJ-ului"
Însuşi şeful
CJ Botoşani vorbeşte despre posibilitatea de a deveni guvernator de regiune.
„Mi-au propus să renunţ la preşedinţia CJ-ului, să merg preşedintele regiunii. Eu nu renunţ atâta timp cât nu există situaţie de incompatibilitate, eu nu renunţ, oamenii aceştia aici m-au votat, buni, răi cum sunt. Dacă apare o situaţie de incompatibilitate, dar nu ştiu, i-aş dezamăgi pe oameni”, a afirmat
Florin Ţurcanu. Acesta a mai spus, asemenea prefectului, că preşedintele şi vicepreşedinţii regiunii vor fi desemnaţi prin vot de consilierii judeţeni şi că, de la Neamţ capitala s-ar putea muta la Iaşi.
„Trebuie să ne înţelegem, noi nu vrem să desfiinţăm judeţele, dar acum nu funcţionează ca o regiune, funcţionează ca o asociaţie ADR Neamţ care trăim din cotizaţiile consiliilor judeţene. Înfiinţându-se o regiune care este recunoscută de Guvern şi va avea un statut atunci va păpa şi bani publici, clar. Pentru că angajaţii de acolo vor fi plătiţi din bani publici, noi acum îi plătim din contribuţiile noastre, tot din bani publici, nu de acasă de la noi. Şi o regiunea poate depune proiecte regionale”, a mai spus
Florin Ţurcanu. El a subliniat că prin această regionalizare se vor putea atrage fonduri europene semnificative cu proiecte depuse în bloc pentru toată regiunea.
CITEŞTE ŞI:
Ţurcanu îl înlocuieşte pe Gheorghe Flutur în structura de conducere ADR NE
VEZI ŞI:
FOTOGALERIE: Şefii judeţelor din Moldova prezenţi la Botoşani – AFLĂ de ce