În jurul orei 22:30 candidatul PDL la Primăria Răchiţi a ajuns la biroul instituţiei. El a revendicat victoria din primul tur. „M-am aşteptat la un asemenea rezultat pentru că concetăţenii mei au ştiut cum să mă răsplătească datorită efortului pe care l-am depus celor opt ani în calitate de viceprimar şi le mulţumesc pe această cale foarte mult pentru încrederea pe care mi-au acordat-o că am trecut de la PC la PDL”, a declarat Vasile Adăscăliţei pentru Botoşăneanul.ro. El a mai arătat că obiectivul principal este finalizarea programului FADR de peste 2 milioane euro pînă la sfîrşitul lunii octombrie şi că va colabora foarte bine cu Teodora Buliga, candidat al PSD şi funcţionar al Primăriei Răchiţi. „Pe linie de serviciu nu avem nici o problemă ca să nu ne putem înţelege. Avem fişa postului care spune clar atribuţiile fiecăruia”, a mai afirmat Adăscăliţei.
Țigări vândute unui minor, Tribunalul Botoșani a menținut amenda pentru patron
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Ofițerii de la „Anticorupție” au discutat cu personalul medical de la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
RAZIE la Dorohoi: Zeci de mașini trase pe dreapta, câțiva șoferi au fost ghinioniștii zilei
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Botoșănean amendat cu 90.000 de lei, comisarii de la „Mediu” i-au dat și PATRU avertismente
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile