(P) Magazine naturiste mai sunt prin Botoșani, doar că Vatra Baciului, cel deschis vara aceasta în Calea Națională 105, are un profil special: majoritatea produselor de aici sunt fabricate în mănăstiri.
Vorbim de o gamă cât se poate de largă, menită să trateze o mulțime de afecțiuni, dar nu numai, provenită de la Mănăstirea Nera din Caraș-Severin, Mănăstirea Turnu din Prahova, Mănăstirea Petru Vodă din Neamț și Mănăstirea Dragomirna din Suceava.
Aceste locașuri de cult sunt dotate cu laboratoare și ateliere autorizate în care se fabrică poțiuni, creme, cosmetice și multe altele căutate în întreaga țară.
Astfel, la magazinul din Botoșani situat peste drum de Autogara Transdor puteți găsi capsule pentru aproape orice afecțiune: digestive, renale, alergice, pneumologice, gastro, endocrinologice, femina și pentru memorie.
Tot de aici se pot cumpăra și tincturi care tratează colesterolul, obezitatea, diabetul, guta cronică și acută, circulația, metabolismul, afecțiunile respiratorii și nervoase.
Pentru aparatul urogenital există tincturile menocel, meripin și xanthopros, pentru aparatul respirator și imunitate se găsesc tincturile tusoc, bronhodim, brodimex, de cătină și multe altele, pentru aparatul cardio-vascular se pot achiziționa tincturile salican, linocard, noncolest.â
De asemenea, pentru aparatul digestiv se pot cumpăra, printre altele, tinctura salvitan, uleiul de sunătoare, tinctura rostofină, pentru metabolism, detoxifiere și tonice puteți apela la tincturile mesal, socal, normopond și pancrestim, pentru sistemul osos există tincturile osiprot și arnisal, iar pentru sistemul nervos tincturile levabus și linonerv.
Poate că vă întrebați și care este compoziția unei astfel de tincturi?
Linonerv, de exemplu, recomandată pentru afecțiuni nervoase, insomnii și anxietate, conține: păducel, valeriană, ciuboțica cucului, sunătoare, lavandă, tei, talpa gâștii, roiniță, hamei și alcool etilic 40%.
Bineînțeles că dintr-un astfel de magazin nu puteau lipsi ceaiurile, de la aroma complex și alergo complex la busuioc, calmo complex și cardio complex și nici cremele pentru diverse afecțiuni, precum Veriderm pentru varice, Hemoromin pentru hemoroizi, Derminal pentru negi și egzeme, Propolis pentru psoriazis și herpes.
Și nici mierea de albină, prezentă la rândul ei într-o sumedenie de variante: de tei, de rapiță, polifloră, de albine cu cacao și arahide, de albine cu cuișoare, de albine cu ghimbir, de albine cu coacăze negre, de albine cu scorțișoară și propolis, cu nuci, cu migdale.
La ”Vatra Baciului” se comercializează și produse cosmetice: șampon, pastă de dinți, deodorant, săpun pentru copii, săpun detox, săpun natural de mentă, loțiune antiacneică.
Nu lipsesc nici sucurile – de mere, de mere cu cătină, de struguri, de struguri cu cătină, aronia, de afine - iar o surpriză o poate constitui prezența dulciurilor. Pe rafurile ”Baciului” se regăsesc caise, merișoare și prune deshidratate, nuci macadamia, caju, pudră de roșcove și chiar condimente.
Sigur că am putea să vă povestim multe despre produsele de la ”Vatra Baciului”, inclusiv despre oțeturile și ideile de cadouri de aici, dar cel mai bine ar fi să vă convingeți singuri și să vă deplasați până la magazinul naturist cu produse de la mănăstire. Este deschis de luni până vineri în intervalul orar 8:00 – 20:00, sâmbăta de la 8:00 la 15:00, iar duminica de la 8:00 la 13:00 și te ajută să-ți găsești echilibrul interior cu produse autentice făcute la mănăstire.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024