În caz contrar, social democrații susțin că vor acționa legal, adică cel mai probabil vor depune o plângere penală împotriva funcționarilor care au blocat documentul.
”
Aș vrea să vă informez la nivelul CJ în prezent are loc o încălcare grosolană a Legii 215/2004 cât și a regulamentului propriu de organizare și funcționare. Noi ieri am avut ședința comisiei juridice, care este singura comisie care dă avizul pentru proiectele de hotărâri privind schimbarea din funcție a vicepreședinților și am încercat să băgăm pe ordinea de zi conform prevederilor legale, acest proiect de hotărâre”, a declarat
Gheorghe Vâzdoagă, secretar executiv al PSD Botoșani.
Social democratul a menționat că de fapt, proiectul de hotărâre s-ar afla încuiat în sertarul biroului lui
Florin Țurcanu, sigilat după ce acesta a plecat în concediu de două luni de zile.
”
Din păcate, din informațiile pe care le deținem, dl. Țurcanu a încuiat proiectul nostru de hotărâre care l-am depus în termen legal pe data de 19, în sertar, a plecat în concediu și acest proiect nu a mai putut parcurge fluxul normal al unui act legislativ. Încercând să chemăm pe dl. Sorescu ni s-a spus că e la București, dl. Achiței în clipa în care noi am intrat, a dispărut, dl. secretar era și el în concediu”, a adăugat
Vâzdoagă.
Consilierul PSD a mai spus că l-a chemat pe directorul oficiului juridic care a spus că nu poate face raport de specialitate pentru că documentul se află blocat undeva și nu a urmat fluxul normal adică secretariat – președinte – secretarul județului – compartimentul de specialitate.
”Nu putea să obligăm, chiar nu aveam pârghiile necesare și totuși directorul direcției juridice este salariat subordonat al președintelui CJ, ne-am consultat cu juriști și sunt constituite elementele de abuz în serviciu și exercitare cu rea credință a atribuțiunilor de serviciu”, a încheiat
Gheorghe Vâzdoagă. (G.E.)
CITEȘTE:
Țurcanu face ședință ordinară duminică cu noaptea-n cap, fără proiectul de schimbare a vicepreședinților