Botoşănenii care au muncit la negru sau în străinătate în ultimii cinci ani de zile şi care nu au statutul de asigurat prin contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat, îl pot dobîndi în ultimele două luni din acest an. Şi asta deoarece Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă aplicabilă pînă la data de 31 decembrie 2010 prin care persoanele care nu au calitatea de pensionar pot contribui retroactiv la sistemul public de pensii.
Actul normativ vine în întîmpinarea acelor persoane care au nevoie de un stagiu minim de cotizare pentru a putea beneficia de pensie dar în acelaşi timp aduce un surplus şi bugetului de stat prin plata acestor contribuţii. În speţă, eventualele persoane interesate vor încheia un contract de asigurări cu Casa Judeţeană de Pensii prin care se obligă să plătească contribuţiile sociale pentru o perioadă de cinci ani anterioară intrării în vigoare a ordonanţei, sumă care va trebui să fie achitată pînă la finele acestui an în cel mult două tranşe. „Plata contribuţiei de asigurări sociale diferă de la persoană la persoană, însă dacă vorbim despre întreaga perioadă de cinci ani de zile suma ajunge undeva la 200, 300 de milioane de lei vechi. Pînă acum nu avem nici o solicitare în acest sens, au fost persoane care au venit şi doar s-au informat. Actul normativ este unul foarte bun întrucît vine în întîmpinarea în special a persoanelor cu vîrste cuprinse între 30 şi 50 de ani care nu au avut calitatea de asigurat în ultimii cinci ani de zile şi care vor avea un stagiu de cotizare incomplet”, a declarat Cătălin Dupir, purtător de cuvînt CJP. La data aceasta stagiul minim de cotizare este de 12 ani şi 10 luni, însă în 2014 va ajunge la minim 15 ani.
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile