Situațiile de construcții fără autorizație sunt probabil multe la iveală. Însă nu toți cei care au ales varianta mai scurtă au vecini care se uită lung peste gard.
Un alt caz a fost reclamat la Primăria Botoșani și îl vizează pe un botoșănean care și-a construit casă fără autorizație.
Poate că autoritățile nu aflau curând dacă nu avea vecini „binevoitori”.
„Am primit o sesizare la Primărie că pe strada Zimbrului nr. 5 a fost construită o locuință parter + mansardă fără autorizație de construcție. Am dispus un control la fața locului, într-adevăr proprietarii respectivului teren au construit fără să respecte prevederile Codului Civil. Fără să aibă nici un fel de autorizație și nici un act, au construit această locuință P + M”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Într-adevăr, omul cu vila fără autorizație s-a trezit cu Poliția Locală la poartă și cu un proces verbal de 2.500 de lei amendă plus intrarea în legalitate.
Însă la prima vedere se pare că totuși casa a fost construită mult prea aproape de următoarea proprietate și astfel nu este exclusă varianta ca botoșăneanul să fie pus în situația în care să-și dărâme vila.
„Dar numai dacă, condițiile urbanistice permit. În caz contrar dezafectare. Din câte am văzut în schițele și fotografiile prezentate de Poliția Locală este posibil ca pe o anumită latură a proprietății să nu se respecte niște distanțe minime prevăzute prin Codul Civil și dacă dl arhitect șef ne va transmite că nu se putea intra în legalitate, vom dispune dezafectarea acestei locuințe”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
În acest moment, viceprimarul Marian Murariu spune că așteaptă raportul de specialitate de la arhitectul șef al orașului care va decide ce se va întâmpla cu respectiva casă.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024