De când a devenit mămică, Andreea Bălan s-a schimbat radical.
Vedeta căsătorită cu botoşăneanul George Burcea încearcă să-și petrecă mai mult timp cu fetele sale și chiar să le gătească. Pe lângă muzică, Andreea Bălan se ocupă și de vlogul său.
Artista a descoperit că se pricepe de minune și la bucătărie. Andreea Bălan a făcut un anunț pe una dintre rețelele de socializare, iar fanii vedetei au fost surprinși la aflarea veștii. Evident, artista a făcut anunțul sub formă de glumă.
„Gata dragilor, mă las de muzică și mă apuc de bucătăreală! Am primit prea multe mesaje frumoase de încurajare și cred că asta mi-e menirea în viață? Îmi deschid și cozocanarie?', a scris Andreea Bălan, pe Instagram.
Andreea Bălan nu mai poate avea copii
În urmă cu trei luni de zile, Andreea Bălan a suferit o intervenție, chiar după ce a născut al doilea copil. A fost la un pas de moarte, dar medicii au salvat-o. A aflat după că nu mai poate avea copil. Atunci, ea a simțit nevoia de consiliere, de ajutor specializat.
Astfel, de trei ani de zile merge la terapeut relatează Viva. Vorbește și de copii, dar și de suferința care o apasă.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024