Este una dintre manelistele cu un succes incredibil în lumea amatorilor acestui gen muzical, motiv pentru care este chemată, adeseori, și în străinătate pentru a cânta în fața românilor plecați, în cluburile dedicate lor. Dar, din păcate, succesul pe care îl are, i-a adus și o groază de probleme.
Narcina Moisa a trecut, în ultima perioadă, printr-un adevărat coșmar judiciar. Iar totul a pornit de la muzică și de la prestațiile pe care le-a avut în străinătate. ”Am fost chemată într-un club, din Germania, să cânt. Acolo, așa cum se obișnuiește peste tot, am primit și bani în momentul în care am început să dau dedicații. Și, fiind în străinătate, am primit euro. Nu mai știu câți, nu-mi amintesc exact suma totală din acea seară, dar de atunci a început nebunia”, a explicat Narcisa.
Iar când spunem nebunie, ne referim la acuzații care au intrat în sfera penalului, declarații peste declarații în fața polițiștilor și judecătorilor, procesul fiind finalizat abia de curând. ”Când m-am întors în România, am mers la bancă să schimb banii pe car ei-am primit la cântare, din dedicații. Iar acolo, spre șocul meu, am aflat că sunt bani falși. Am înlemnit”, povestește sărmana manelistă care se bucurase de rodul muncii sale și care se vedea înșelată de cineva.
Normal, au urmat procedurile judiciare, complexe și de durată. ”Am dat declarații peste declarații din cauza banilor falși. Normal, la Poliție, apoi la tribunal. Iar ieri am primit încă o citație și, normal, am mers imediat să văd despre ce este vorba. Am aflat că mai trebuia să depun niște acte prin care se cere distruugerea banilor cu pricina. Abia acum am scăpat, dar a fost un coșmar”, mai spus manelista.
Doina Federovici: Investiții majore pentru dezvoltarea sistemului sanitar
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Prefectul pe drumurile naționale la prima ninsoare: UNDE a fost singura alertă
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Două mașini izbite la Cucorăni, un rănit transportat la spital
Oana Sava
Nov 21, 2024
O jucătoare de la FC Botoșani va da lovitura de start la meciul cu FSCB
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Ninsori anunțate la Botoșani: Polițiștii, recomandări pentru șoferi
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024