Vedeta ProTV discurs emoționant la Maternitate cu exerciții de imaginație – GALERIE FOTO & VIDEO
Andi Moisescu, președintele Organizației Salvați Copiii a venit la
Botoșani pentru a prezenta personal, alături de echipa de voluntari
implicată în mai multe proiecte sociale, rezultatele muncii derulată în
municipiu și județ.
Vedeta de la ProTV a arătat că activitatea organizației este axată pe două direcții, respectiv educație și dotare cu echipament medical. Maternitatea Botoșani a primit prin intermediul acestei organizații neguvernamentale un incubator performant pentru nou-născuți a cărui valoare se ridică la suma de 10.000 de euro.
”Proiectul a început în decembrie, mulțumesc cu această ocazie și reprezentantului Uvertura Mall căruia îi urez succes în activitatea managerială. Este un proiect generos cu siguranță, e chiar frumos pentru că se adresează unor ființe umane care practic nu au altă șansă. Pe lângă tratamentul medicamentos, pe lângă îngrijirile medicale speciale, probabil că e nevoie și de mijloacele pentru ca viața copiilor născuți prematur să poată și salvată și ei să se simtă ca în scuzați expresia, pântecul mamei”, a declarat Viorel Iliuță, managerul spitalului Mavromati. A rostit câteva cuvinte și președintele Organizației Salvați Copiii care a arătat că rezultatele activității sale se datorează mai ales echipei care îl susține.
”O să vă rog să facem un exercițiu pentru 30 de secunde și să ne privim unii pe alții nu prin prisma funcțiilor pe care le avem ci prin prisma a ceea ce reprezentăm în societate. Mai exact, eu am învățat de la copiii mei când am devenit tată ce înseamnă puterea exemplului, e deasupra oricărei alte educații. Și vă asigur că tot ceea ce facem fiecare dintre noi cei care ne aflăm în această sală, are puterea de a schimba ceva”, a spus printre altele Andi Moisescu.
În județul Botoșani, Salvați Copiii s-a implicat pentru a ajuta botoșănence din trei localități rurale unde mortalitatea infantilă a fost redusă la zero. Ulterior prezentării proiectului, a urmat un tur în grup restrâns pe una dintre secțiile Maternității.
(G.E.)