Verginel Gireadă a obținut achitarea într-unul dintre procesele în care era judecat pentru infracţiuni privind exercitarea mandatului de primar al comunei Mihai Eminescu. Acesta încase o amendă administrativă de 1.000 de lei într-un proces de la Judecătoria Botoşani în care era acuzat de fals intelectual şi uz de fals.
Litigiul era unul de ordin funciar şi în afară de vicepreşedintele PNL Botoşani mai fusese aplicată aceeaşi sancţiunie şi viceprimarului de atunci Vasile Temciuc, fostului secretar Mircea Onofrei şi altor două persoane, Niculai Maluş şi Constantin Golinschi. Cu toţii au formulat recurs, care s-a judecat la Curtea de Apel Suceava începând cu luna aprilie a acestui an, iar joi instanţa din judeţul vecin i-a achitat in corpore. Hotărârea a survenit şi după ce s-a constatat că Maria şi Săvel Hliban nu s-au constituit părţi civile. Mai mult, fiecare au fost puşi să achite câte 250 de lei drept cheltuieli judiciare.
CITEŞTE ŞI:
Verginel de la Ipoteşti a ajuns director general la stat