Deputatul liberal de pe Colegiul Flămânzi a anunţat vineri că interpelarea extrem de critică din Parlament privind starea jalnică a drumurilor naţionale din judeţ reprezintă doar un prim pas din acţiunile pe care le plănuieşte în vederea obţinerii finanţării pentru Botoşani – Suceava şi Botoşani – Târgu Frumos.
"Să atacăm acest subiect nu numai la subiectul discuţiilor politice"
Astfel,
Verginel Gireadă, prin intermediul consilierilor de la cabinetul său, doreşte să contacteze toate rudele celor care au decedat pe cele două artere şi să organizeze un miting la Bucureşti, chiar în faţa Guvernului.
„Nu va fi un protest oarecare. Vom merge cu cruci, coroane, sicrie goale. O să îl rog pe colegul Grigoraş să mă ajute cu maşinile pentru că şi el îşi fărâmă maşinile pe drumurile astea”, a declarat
Verginel Gireadă. Acesta speră ca mai mulţi parlamentari de Botoşani să i se alăture în această acţiune.
„Ar trebui toţi parlamentarii să ne dăm mână cu mână şi să atacăm acest subiect nu numai la subiectul discuţiilor politice”, a mai spus
Verginel Gireadă.
Grigoraş îi dă autocar "cu mare plăcere"
El a arătat, referindu-se la guvernanţi, că nu este mulţumit
„de faptul că sunt ai mei” deoarece nu îşi poate ţine promisiunile oamenilor deoarece mereu i se spune că nu sunt bani.
„Dacă nu sunt util şi nu mă fac util cred că nu îşi are rostul să rod imaşul pe la Bucureşti”, a declarat
deputatul Verginel Gireadă. Parlamentarul PNL Botoşani a încheiat spunând că nu îi este frică de represalii deoarece la dosarele care i s-au făcut deja unul în plus nu are darul să îl streseze suplimentar.
"Cu mare plăcere", a fost răspunsul
senatorului Viorel Grigoraş când a fost întrebat dacă îl va ajuta pe Gireadă cu un autocar pentru deplasarea în capitală.
CITEŞTE ŞI:
Deputatul Gireadă, declaraţie politică de zile mari : morţi, cruci, infrastructură 0