După o pauză de patru ani Verginel Gireadă s-ar putea să revină la Primăria Mihai Eminescu. Deputatul se gândeşte serios să candideze pentru funcţia de primar ocupată în prezent de soţia sa.
„Este posibil să candidez la Primărie, să candidez la Parlament, dar şi să nu mai candidez, să mă retrag şi să mă ocup de afaceri”,
spunea Verginel Gireadă înaintea începerii noii sesiuni parlamentare, afectat de modul în care sunt terfeliţi politicienii.
Acesta a arătat că în sondajele efectuate în comună stă foarte bine, intenţia de vot situându-se undeva între 70% - 80%.
El a părăsit funcţia în 2012, cu puţin timp înaintea alegerilor locale, din cauza unei condamnări cu suspendare.
Termenul de încercare îi expiră însă şi are dreptul să ocupe funcţia de primar câştigată în urmă cu patru ani de soţia sa, Aneta Gireadă. Aceasta a şi fost nominalizată ca şi candidat al PNL Botoşani pe 25 ianuarie, când în judeţ au venit Alina Gorghiu şi Vasile Blaga. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Deputatul botoșănean criticat după ce a cerut favoruri în Parlament, pentru nevastă
Avocat din Botoșani plătit cu peste 90.000 de euro de Consiliul Județean Suceava
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
RAZII astăzi în jurul școlilor: Elevi duși cu Poliția la ore, mașini verificate și amenzi date
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Sfaturi să joci responsabil la păcănele online
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile