Preşedintele în funcţie al PDL a reuşit să îşi recâştige postul la Convenţia Naţională Extraordinară care a avut loc sâmbătă la Bucureşti. Vasile Blaga a adunat 2.344 de voturi, Elena Udrea 2.014, iar Monica Macovei 209.
Aşa cum o arată şi scorul, vechiul şi noul lider al democrat-liberalilor a dobândit un nou mandat cu mari emoţii, după ce prima numărătoare a fost contestată întrucât ar fi ieşit aproximativ 200 de voturi în plus faţă de numărul celor prezenţi în sală,
Vasile Blaga a fost susţinut de
preşedinţii PDL Botoşani şi Suceava, Cătălin şi Gheorghe Flutur, dar şi de
deputatul Raluca Turcan. Echipa Elenei Udrea a făcut public că s-a formulat o nouă contestaţie, numai că
Vasile Blaga a fost anunţat
preşedinte al PDL, fiind aclamat de o bună parte a celor prezenţi. Apoi însă a luat cuvântul un membru al comisiei de numărare care a spus că anunţarea câştigătorului este prematură, după care a intervenit deputatul Mircea Toader, care a replicat că totul s-a terminat, iar
Vasile Blaga este preşedinte. Acesta a luat cuvântul şi şi-a exprimat regretul că unii PDL-işti contestă numărătoarea efectuată de proprii colegi.
CITEŞTE ŞI:
Flutur şi-a ales omul cu care votează la alegerile din PDL