Verii Gheorghe şi Cătălin Flutur au fost luaţi în colimator cu ocazia vizitei efectuate de şefii naţionali ai PSD în Botoşani. Liderul social-democraţilor i-a acuzat pe preşedintele Consiliului Judeţean Suceava şi primarul municipiului Botoşani de faptul că, practic, cumpără voturile oamenilor.
„Sunt ticăloşi, pentru că dau banii pe care îi fură tot de la noi. Cînd o să vedeţi un PDL-ist care dă de la el din buzunar să-mi spuneţi. Deocamdată, de la d-na Udrea pînă la d-nii Flutur, că-s doi Fluturi, ca şi lăcustele sunt mai mulţi şi fluturii în partea asta a Moldovei, dau banii furaţi de la toţi ceilalţi, inclusiv de la dvs. cei care plătiţi taxe”, a afirmat
Victor Ponta. Declaraţia sa vine pe fundalul declanşării campaniei electorale neoficiale în comuna Corni, unde democrat-liberalii ar fi oferit deja diverse bunuri locuitorilor din zonă.
„Cei de la PDL nu mai au nici un mesaj, nici o promisiune, nu mai au… Noi venim şi încercăm să spunem ce vrem să facem, ce ne dorim, ce proiecte. Ei au renunţat la chestia asta, ei vin şi spun: îţi dau acest pachet, îţi dau aceşti bani, votează cu mine, ceea ce e o realitate peste tot, nu doar la Corni”, a mai spus
preşedintele PSD. Oficial campania electorală pentru funcţia de primar al comunei Corni începe pe 29 ianuarie, însă neoficial PDL-işti dau ajutoare, PSD-iştii au făcut miting electoral, PNL-işti au deja afişe cu candidatul lor la Primărie.