Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) –Centrul județean Botoșani, informează fermierii botoșăneni că în data de 12 aprilie 2017, s-au efectuat niște plăți.
Plățile s-au făcut pentru cantitatea de motorină utilizată în agricultură pentru trimestrul IV 2016, în sumă totală de 2.211.676 lei, urmând ca cei 222 de beneficiarii să își primească banii în cont până la sfârșitul săptămânii, se arată într-un comunicat de presă.
De asemenea, APIA anunță potenţialii beneficiari că, până la data de 2 mai 2017 inclusiv, se depun cererile de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 1 ianuarie – 31 martie 2017 (trim. I al anului 2017).
Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare pentru anul 2017 depun cererile de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în trimestrul respectiv, precum şi documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 1727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024