În noaptea de duminică, 30 noiembrie - luni, 1 decembrie, angajații Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Botoșani au finalizat pentru plata avansului 24.500 de dosare. APIA Botoșani ocupă locul IV pe țară ca număr de fermieri autorizați cu cererile unice completate de agricultorii botoșaneni.
Suma care a fost virată Trezoreriei statului este de 7.041.898 euro ( 31.108.288 lei) și va ajunge in contul fermierilor in urmatoarele două zile. În totalul de 37.774 de fermieri botoșăneni care au depus cerere unică de plată , pentru plata avansului din schema unică de plată pe suprafață (SAPS), au fost eligibili 30.300 de fermieri. Aproximativ 7. 500 de fermieri nu sunt eligibili la plata avansului din plata unică pe suprafață și din plățile pe agromediu (sunt în control de teledetectie sau eco-conditionalitate,, au erori în cereri, au sancțiuni neachitate etc.).
”De la 1 decembrie 2015 intrăm în perioada de plăți regulare, iar fermierii botosaneni așteaptă să primească toate plățile directe la care au dreptul. Termenul limită de plată a acestor subvenții, fixat de Comisia Europeană, este 30 iunie 2016„, se arată în comunicatul de presă trimis de APIA Botoșani. Fermierii botoșăneni primesc un avans de 69,75% din plata unică pe suprafață la care se adaugă un avans de 84% și din plățile pe agromediu.
CITEȘTE: Se descarcă sacul de bani pentru secetă – CÂND se dau banii
Becali cere o sumă exorbitantă pe fotbalistul dorit de Iftime
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Un botoșănean a devenit viral după ce „și-a parcat” BMW-ul direct pe pârtie – VIDEO
Oana Sava
Dec 27, 2024
Realitate virtuală în comuna lui Eminescu, școli moderne în care fiecare elev are laptop
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Iftime nu are modele în fotbal: Nu vreau să fiu patron ca Șucu / Becali nu a plătit brandul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Ministrul iubit de botoșăneni reclamat că și-a bătut soția
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile