Acest ajutor financiar este sub formă de sprijin din partea Guvernului.
În luna octombrie a anului 2023, pensionarii vor putea beneficia de un ajutor financiar din partea Guvernului. Este vorba despre câteva sute de lei care vor ajunge în posesia pensionarilor care încasează lunar anumite venituri din sistemul public de pensii. Sumele se situează între 300 și 500 de lei, banii fiind destinați vârstnicilor care au pensii mici.
Această formă de sprijin are menirea de rotunji veniturile pensionarilor, potrivit Doinei Pârcălabu, secretar de stat în Ministerul Familiei. Fosta șefă a CNPP a susținut că măsura (reglementată prin OUG 168/2022) este o formă de protecție socială. Este destinată celor care încasează sub 3.000 de lei, lunar. Un pensionar poate primi minimum 300 de lei, scrie Cancan.
„Dacă vorbim despre aceste forme de sprijin care vin ca măsuri de protecție socială în sprijinul celor cu venituri din pensie sub 3.000 de lei, iar cuantumurile sunt diferențiate în funcție de nivelul pensiei, aceste măsuri au fost dispuse și anul trecut și iată, continuă și anul acesta, tocmai pentru a veni în sprijinul pensionarilor care să poată să își asigure cheltuielile curente și pentru care veniturile din pensie nu sunt suficiente”,
a declarat Doina Pârcălabu.
Prima tranșă de bani a fost trimisă în luna ianuarie a acestui an. Cea de-a doua tranșă va intra în octombrie 2023. Pensionarii vor putea primi între 300 și 500 de lei, în funcție de pensiile pe care le încasează, la momentul actual. Iată care sunt informațiile pe care pensionarii trebuie să le cunoască despre banii pe care îi vor primi, în octombrie:
Potrivit CNPP, valoarea medie a unei pensii din România este 1.734 de lei. Conform ultimei statistici, a fost consemnat un număr de 4.794.524 de pensionari pe teritoriul țării.
(Sursa foto - Wowbiz)
Țigări vândute unui minor, Tribunalul Botoșani a menținut amenda pentru patron
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Ofițerii de la „Anticorupție” au discutat cu personalul medical de la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
RAZIE la Dorohoi: Zeci de mașini trase pe dreapta, câțiva șoferi au fost ghinioniștii zilei
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Botoșănean amendat cu 90.000 de lei, comisarii de la „Mediu” i-au dat și PATRU avertismente
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile