Este vorba despre voucherele de vacanţă acordate în anul 2019 şi cele emise în perioada ianuarie-noiembrie 2020, indiferent de suport.
Tichetele vor putea fi folosite până la finalul anului viitor, potrivit unui proiect de OUG a Guvernului, pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanţelor.
Potrivit proiectului de OUG, tichetul de vacanţă ce urmează să fie emis pentru 2021, valoarea acestuia pentru salariaţii din sistemul bugetar ar urma să fie de 1.450 lei/angajat, iar voucherele vor fi emise doar în format electronic.
De asemenea, proiectul prevede că din 1 ianuarie 2022 va intra în vigoare reglementarea voucherelor de vacanţă inclusă în Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, act ce reuneşte toate tipurile de tichete ce pot fi acordate salariaţilor din România.
În prezent, aplicarea acestei prevederi este prevăzută începând cu 1 ianuarie 2021.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Managerul teatrului pe scenă: Lăsați-mă o clipă să mă uit și să-mi dau seama că nu visez – VIDEO
Gabriela Erdic
Dec 21, 2024
Actrița Maia Morgenstern a numit Botoșaniul orașul său de suflet – VIDEO
Gabriela Erdic
Dec 21, 2024
Bătaie cu bâta în Centrul Vechi: Un botoșănean, la un pas să omoare un om
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Ce suflet să ai: Pisică ucisă cu o piatră dintr-un acces de furie
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile