Veşti bune pentru pensionarii care au primit mai mulţi bani, din cauza greşelilor de recalculare.
Senatul a aprobat o propunere a Ministrului Muncii, prin care oamenii care se află în această situaţie nu vor mai fi obligaţi să îi înapoieze.
Scutirea de la plată se aplică indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau a beneficiat pensionarul, arată propunerea ministerului. Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie adoptat la Camera Deputaților, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial, scrie observatornews.ro.
„Prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările ulterioare, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflați în evidența sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, nu se recuperează", se arată în propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii.
Scutirea de la plată a debitelor rezultate în urma greșelilor aferente recalculării pensiilor se aplică indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau a beneficiat pensionarul, la momentul existenței debitelor.
"Debitele care au drept cauză culpa debitorului, cum ar fi folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realității, care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei, nerespectarea obligațiilor care revin, potrivit legii, pensionarilor, inclusiv cele referitoare la cumulul pensiei cu venituri salariale, asimilate salariilor sau, după caz, cu venituri din activități independente, nu fac obiectul scutirii de la plată, potrivit prevederilor prezentei legi", se arată la art. 2 al propunerii legislative.
(Foto: realitatea.net)
Țigări vândute unui minor, Tribunalul Botoșani a menținut amenda pentru patron
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Ofițerii de la „Anticorupție” au discutat cu personalul medical de la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
RAZIE la Dorohoi: Zeci de mașini trase pe dreapta, câțiva șoferi au fost ghinioniștii zilei
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Botoșănean amendat cu 90.000 de lei, comisarii de la „Mediu” i-au dat și PATRU avertismente
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile