Prețul gazelor naturale din producția internă, pentru clienții casnici, va crește, începând cu 1 iulie, cu aproape 20%, de la 53,3 lei/MWh, la 60 lei/MWh și ar putea ajunge la 90 lei/MWh în 2020, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, publicat joi pe site-ul Ministerului Energiei.
Conform noului calendar de liberalizare, stabilit cu Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, prețul gazelor naturale din producția internă pentru consumatorii casnici va avea următoarea evoluție:
- 1 iulie 2016 - 66 lei/MWh;
- 1 aprilie 2017 - 72 lei/MWh;
- 1 aprilie 2018 - 78 lei/MWh;
- 1 aprilie 2019 - 84 lei/MWh;
- 1 aprilie 2020 la 90 lei/MWh.
România s-a angajat în cadrul Memorandumului de înțelegere, semnat cu Comisia Europeană și, respectiv, în Scrisoarea de intenție, semnată la data de 14 septembrie 2011 cu Fondul Monetar Internațional, parte integrantă a Acordului de înțelegere de tip preventiv semnat cu FMI și Comisia Europeană, să elimine gradual prețurile reglementate în sectorul gazelor naturale, atât pentru consumatorii non-casnici, cât și pentru consumatorii casnici. Pentru consumatorii non casnici, prețurile reglementate au fost deja eliminate până la 31 decembrie 2014.
În acest context, important de menționat este că, în municipiul Botoșani, prețul energiei termice furnizate populației în sistem centralizat rămâne neschimbat, fiind la ora actuală unul dintre cele mai mici din țară, acest lucru fiind posibil datorită investițiilor mari făcute în ultimii ani în sistemul de termoficare.
”Precizăm că societatea Modern Calor SA cumpără gaze naturale la prețuri negociate cu un furnizor ales de pe piața liberă. Livrarea gazului se face direct din rețeaua de transport, fiind astfel eliminat și tariful de distribuție”, se arată în comunicatul de presă trimis redacției.
O parohie din Protopopiatul Dorohoi face pregătiri pentru colinde
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Declarația zilei 1 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 01, 2024
Oana Sava
Nov 01, 2024
Rapid și-a luat revanșa în Cupa României: FC Botoșani, învinsă pe teren propriu – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024