În cursul derulării ajutorului financiar prevăzut de HG nr. 2011/2017, s-a constat că au accesat această măsura un număr destul de mic dintre potenţialii beneficiarii care deţin exploataţii cu efective de vaci de lapte cuprinse între 3 si 9 capete.
Avand in vedere perioada relativ scurta, 12 aprilie - 12 mai 2017, in care producatorii de lapte au avut posibilitatea depunerii cererilor, precum si asigurarea unei capacitati ridicate de absorbtie a fondurilor europene, s-a impus initierea unei noi perioade de depunere de cereri care are termenul limita 7 iulie 2017,conform HG 387 din 31 mai 2017, se arată într-un comunicat de presă.
Tot in aceasta Hotarare de Guvern se prevede ca termenul pana la care se efectueaza platile ajutoarelor sa fie 30 septembrie 2017, in loc de 30 iunie 2017.
Aceste modificari si masuri de aplicare a Hotararii Guvernului nr.211/2017 nu nu vor creea discriminari intre beneficiarii ajutoarelor de adaptare exceptionale destinate producatorilor de lapte, avand in vedere ca raman aceleasi conditii de eligibilitate si ca nu s-a efectuat nicio plata.
"Reamintim ca de ajutorul financiar beneficiaza producatorii care detin un efectiv de vaci de minimum 3 si maximum 9 capete, inclusiv, identificate si inregistrate in Registrul National al Exploatatiilor la data depunerii cererii si care, totodata, au livrat/vandut direct minimum 4 tone lapte in perioada 1 aprilie 2015 — 31 martie 2016." se mai arată în comunicatul de presă.
Suma cuvenita fiecarui producator de lapte se calculeaza de catre APIA. prin impartirea sumei totale la efectivul eligibil de vaci de lapte.
Pentru obtinerea ajutoarelor financiare, producatorii de lapte pot depune solicitarile la centrul judetean al APIA Botosani , pana la data de 7 iulie 2017, inclusiv.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024