Ministrul Transporturilor a venit sâmbătă la Aeroportul Salcea însoțit de Narcis Neaga, directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și de Ovidiu Laicu, directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași.
Cum la întâlnire au luat parte mai multe oficialități din Botoșani, jurnaliștii prezenți la fața locului au cerut reprezentanților Ministerului Transporturilor detalii despre lucrările la drumul național Rădăuți Prut – Manoleasa, singurul de pământ din România. În primăvară a început nivelarea acestuia, însă lucrările au stagnat.
”Lucrările vor continua. Stadiul la care se lucrează la Manoleasa – Rădăuți Prut este etapa în care se aduce drumul de la drum de pământ la drum balastat. Aceasta este o etapă care este încadrată de CNADNR la secțiunea de întreținere”, a afirmat Iulian Matache, ministrul Transporturilor.
Una dintre probleme ar fi aceea că, pentru modernizare, nu există autorizație de la Inspectoratul în Construcții. Oficialii CNADNR au susținut însă că, deocamdată, nici nu este nevoie de un asemenea act deoarece contractul actual nu prevede asfaltarea.
”Noi avem o expertiză prin care ni s-a indicat că până la balast stabilizat – sunt cele două straturi, de balast și balast stabilizat – se vor face din capitolul întreținere. Ceea ce este peste, respectiv mixtura, devine modernizare. Ne-am oprit la balast stabilizat, urmând ca acum să facem demersuri să obținem autorizație pentru straturile superioare de mixtură”, a declarat Ovidiu Laicu.
Directorul DRDP Iași a precizat că prezentul contract prevede efectuarea de lucrări doar până la stadiul de mixtură asfaltică, exclusiv, ceea ce înseamnă că drumul nu va mai fi de pământ, ci de... balast.
22 de milioane de lei este valoarea totală a contractului pentru lucrările la drumul Rădăuți Prut - Manoleasa, din care s-au decontat 14 milioane.
”Se lucrează la rigole, la balast până la faza de mixtură”, a mai spus Ovidiu Laicu.
În decembrie 2015 se împlinesc trei ani de când premierul Victor Ponta a cerut într-o videoconferință asfaltarea drumului menționat, despre care a spus că este o rușine națională. (S.B.)
CITEȘTE ȘI:
Drumul ca pe vremea romanilor va fi gata anul viitor cu indicații de la Ponta: CINE anunță asta
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile