Dacă la licitația pentru finalizarea Teatrului Mihai Eminescu a existat interes din partea companiilor din domeniul construcțiilor, în schimb, la cea pentru reabilitarea căii de rulare cu tramvaiul nu au existat oferte ferme.
S-a procedat la organizarea unei negocieri directe cu operatori privați interesați, doi la număr, legea permițând acest lucru.
Aceste negocieri, prin care firmele analizează dacă se încadrează în sumele disponibile pentru realizarea investiției, au fost prelungite până la data de 31 august 2021.
„La finele lunii voi veni în fața dv. cu concluzii în ceea ce privește licitația și decizia privitoare la reabilitarea căii de rulare cu tramvaiul”, a transmis primarul Cosmin Andrei.
Motivul pentru care acest proiect care are finanțare europeană este în pericol îl reprezintă și de această dată creșterea bruscă a prețurilor la materiale de construcții. Și astfel firmele nu se încadrează în valoarea oferită de UE.
„În acest moment sunt două asocieri de firme cu care suntem în discuții și în evaluare, există riscul să primim o ofertă financiară mult prea mare și să luăm decizia să renunțăm la acest contract de finanțare. Valoarea cofinanțării este fabuloasă, discutăm de 60 de milioane de lei, la o finanțare europeană de 180 de milioane de lei, iar dorința botoșănenilor este de a avea un transport public în comun cu alte mijloace, în afara celor pe care le-am avut până acum și pentru care am primit finanțare europeană, adică transport public cu tramvaiul”,
Cosmin Andrei, primar
Întrebat dacă există riscul de a se renunța cu totul la proiect, primarul a răspuns: „Există și această posibilitate. Vom discuta la momentul oportun, vă voi comunica, în funcție de ofertele pe care le primim până la sfârșitul lunii”.
De altfel, pe numeroase canale de comunicare botoșănenii solicită eliminarea tramvaielor și înlocuirea lor cu autobuze electrice.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile