Botoşănenii care vor să-şi cumpere o locuinţă prin programul „ Prima Casă” trebuie să-şi pregătească actele.
Luaţi în calcul creşterea dobânzilor, dacă vă gândiţi să vă cumpăraţi o locuinţă anul acesta.
Programul ar urma să înceapă luna viitoare, iar analiştii spun că fondurile se vor termina repede, mai ales ca plafonul alocat este mai mic decât anul trecut. În schimb, Fondul de Garantare anunţa că programul vine cu dobânzi mai mici pentru cei care se gândesc să îşi construiască o casă.
Plafonul de anul acesta este de numai 2 miliarde de lei şi este cel mai mic din ultimii ani. Cu jumătate de miliard mai puţin decât anul trecut şi cu aproape un miliard mai mic decât în anul 2016.
Liviu Andrei, broker de credite: “Cred că nu exagerăm dacă spunem că va fi o nebunie când vor apărea fondurile, unele bănci probabil vor termina în câteva săptămâni plafonul alocat. Trebuie o rezervare, chiar un antecontract, pentru a putea apela la programul Prima Casă. Pentru cei care cumpără un imobil care nu e încă finalizat, există varianta unei scrisori de garantare.”
Valoarea maximă a împrumutului a rămas tot în jurul a 57 de mii de euro pentru locuinţe vechi şi 66 de mii de euro pentru cele noi. Dacă vă gândiţi să construiţi o casă, fondul de garantare anunţa dobânzi avantajoase.
Simona Tărtăcuţă, Fondul de Garantare : “Vorbim despre o reducere de la ROBOR la trei luni plus 2,5% la ROBOR la trei luni plus 2% pentru locuinţele construite. Ponderea construcţiilor este foarte mică în comparaţie cu achiziţia de locuinţe. Încercam să impulsionăm construcţia de locuinţe.”
“E foarte multă bătaie de cap şi foarte mulţi oameni au rămas agăţaţi într-un asemenea proiect pentru că nu au reuşit să îl ducă la bun sfârşit. Este un proces foarte complex, foarte îndelungat, în care sunt implicaţi foarte mulţi factori”, spune un broker imobiliar pentru Pro Tv.
Plafonul pentru Prima Casă va fi aprobat în şedinţa de Guvern de săptămâna aceasta, iar programul ar urma să înceapă la jumătatea lunii viitoare, spun reprezentanţii fondului de garantare. Tot atunci cei interesaţi pot începe să ducă dosarele la bănci.
RAZIE nocturnă în weekend: Amenzi și localuri verificate de polițiști și jandarmi
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu FCSB, prețuri de la 30 la 300 de lei
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
ACUM, la ”Botoșăneanul TV”: Studenta și avocatul de la AUR pentru Camera Deputaților - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Patron din Botoșani amendat cu 30.000 de lei: Bani confiscați de polițiști după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024