Un nou proiect legislativ vizează conducătorii auto.
Autovehiculele, indiferent de categoria din care fac parte, ar putea să circule legal prin localități cu viteze de până la 60 de km/h, potrivit unui proiect de lege înregistrat recent la Senat pentru dezbatere. Măsura ar facilita traversarea localităților situate de-a lungul drumurilor naționale și europene și vizează creșterea vitezei medii de deplasare pe drumurile din România și reducerea duratei călătoriilor rutiere.
Propunerea legislativă pentru modificarea art. 49 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, înregistrată recent la Senat pentru dezbatere, prevede modificarea vitezei maxime de circulație pe drumurile din interiorul localităților, scrie avocatnet.ro. Pentru a se putea aplica, proiectul de act normativ are nevoie de votul Parlamentului, de promulgare prin decret prezidențial și de publicare în Monitorul Oficial.
Potrivit acestui proiect de act normativ, viteza maximă de circulație a autovehiculelor în localitate ar putea crește. Excepție de la această măsură vor face orașele și municipiile, acolo unde limitele de viteză se pot stabili numai cu avizul poliției rutiere. Concret, viteza cu care s-ar putea circula pe drumurile naționale și europene din localități ar crește de la 50 la 60 de km/h și ar permite traversarea mai rapidă a acestor localități. Astfel, autovehiculele, indiferent de categoria lor, ar putea circula în localitate cu maximum 60 de km/h, dar doar dacă pe sectorul de drum pe care circulă nu a fost stabilită o altă limită de viteză.
Scopul reglementării este acela de a fluidiza traficul și de a scurta perioadele petrecute de către șoferi la volan. Măsura ar urma să vină în sprijinul transportatorilor și investitorilor din România, care vor beneficia de un timp redus de transport al mărfurilor. (Sursa: România Tv)
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024