Românii ar putea avea noi reguli pentru maşini de la anul în ceea ce priveşte inspecţia tehnică, modul de vânzare-cumpărare al autoturismelor şi mai ales taxele plătite pentru a deţine sau înmatricula un autovehicul.
Unele dintre actele normative au primit acordul Parlamentului si au deja o data certa pentru intrarea in vigoare,altele sunt in faza de dezbatere publica. Cert e ca de la anul, masina va fi mai greu si mai scump de administrat. Soferii vor fi si ei supusi unor reguli mai stricte, iar amenzile vor fi mai mari.
Din data de 20 mai 2018, vor exista noi reguli pentru obtinerea ITP-ului, dar si masuri menite sa descurajeze inselatoriile pe piata auto second hand. Potrivit Bzi, parlamentul a aprobat, ca pe o formalitate, fara niciun vot impotriva si fara nicio modificare, Ordonanta Guvernului nr. 81/2000 privind certificarea incadrarii vehiculelor inmatriculate sau inregistrate in normele tehnice privind siguranta circulatiei rutiere, protectia mediului si in categoria de folosinta conform destinatiei, prin inspectia tehnica periodica, care se afla deja in vigoare si-si produce efectele. Actul normativ introduce, in esenta, noi termene pentru efectuarea Inspectiei Tehnice Periodice, da puteri sporite inspectorilor RAR si prevede reguli in ceea ce priveste kilometrajul masinilor.
Deficientele si efectele lor
Ordonanta nu este completa si asteapta norme de aplicare in ceea ce priveste definirea unor termeni foarte vagi precizati in prezenta lege. Astfel, „in cazul in care la Inspectia Tehnica Periodica se constata doar deficiente minore, se considera ca inspectia a fost trecuta, iar vehiculul nu mai este supus din nou inspectiei”.
Actul nu defineste precis ce sunt acestea, se multumeste doar sa spuna ca e vorba despre deficientele care n-au un efect semnificativ asupra sigurantei vehiculului sau impact asupra mediului si alte neconformitati minore.
Ambiguitatea se mentine si la urmatoarele clase de defecte, care insa impiedica obtinerea ITP. Deficientele majore sunt definite ca fiind acele deficiente „susceptibile sa compromita siguranta vehiculului, sa aiba impact asupra mediului sau sa-i puna in pericol pe ceilalti participanti la trafic si alte neconformitati mai importante”. Din nou, nicio precizare suplimentara.
Cea de a treia categorie este cea a deficientelor periculoase, aceste fiind cele „care constituie un risc direct si imediat la adresa sigurantei rutiere sau care au impact asupra mediului”. In cazul in care au fost depistate deficiente majore sau periculoase, „se considera ca inspectia nu a fost trecuta. Este necesara o noua inspectie a vehiculului in maximum 30 de zile de la inspectia initiala”.
Un vehicul care prezinta deficiente incadrabile la mai mult de o categorie de deficiente este clasificat in categoria care corespunde deficientei mai grave.
„O masina care prezinta mai multe deficiente la acelasi element inspectat poate fi clasificata in categoria imediat superioara de gravitate daca se poate demonstra ca efectul combinat al acestor deficiente ar genera un risc mai mare la adresa sigurantei rutiere”, se mai spune in lege. Persoana care prezinta vehiculul la inspectia tehnica periodica este informata cu privire la orice deficiente care au fost identificate si care necesita remediere. (Sursa foto: Dor de Botoşani)
Burse școlare 2025: Mai mulți bani pentru elevii olimpici de anul viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Bărbat căzut în curtea casei sale, salvat de doi polițiști botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
O biserică din Botoșani, cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“, va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Doliu la Stațiunea Popăuți și Asociația Moldoovis: Clipe de adâncă tristețe
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Vești bune înainte de Crăciun: CINE sunt cei care ar putea lua două pensii în luna decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024