În curând se vor scumpi din nou țigările. România trebuie să transpună în totalitate Directiva 64/2011 a Comisiei Europene privind acciza impusă pentru ţigarete, măsură ce va creşte costul unui pachet de ţigări.
Până la data de 1 ianuarie 2019, incidenţa accizei în preţul mediu ponderat trebuie să fie de 60%, ceea ce înseamnă o creştere de 1-2 procente.
„Conform Directivei 64/2011 (art. 10), România, alături de alte şapte state din Europa Centrala şi de Est au beneficiat de o derogare, până pe 31 decembrie 2017, pentru respectarea a două cerinţe: nivelul minim al accizei totale să fie 90 euro/1.000 ţigarete şi incidenţa accizei să fie 60% din preţul mediu ponderat. Ambele cerinţe au fost îndeplinite încă din anul 2015. În prezent, acciza totală se ridică la circa 98 euro / 1.000 ţigarete, însă incidenţa accizei în preţul mediu ponderat este uşor sub 60%. Potrivit aceleiaşi Directive (art. 11), corecţia ar trebui făcută până la 1 ianuarie 2019”, au declarat Bugetul surse din piaţă.
În momentul de față, ponderea taxelor, adică acciza și TVA în preţul unui pachet de ţigarete este de circa 75%, adică din 17,5 lei costul unui pachet de ţigări, 13,125 lei ajung în buzunarul statului.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024