Ministrul Muncii, Dragoș Pâslaru, a precizat că salariile funcționarilor publici nu vor putea crește până anul viitor. Reacția lui Pâslaru vine după ce peste 30.000 de angajați din primării și Consilii Județene au declanșat greva și amenință că vor intra în grevă generală de săptămâna viitoare.
Ministrul Pâslaru a explicat că vechiul proiect și propunerile sindicaliștilor nu sunt sustenabile, iar statul nu are bani pentru a satisface toate revendicările salariaților din administrație, potrivit stiripesurse.ro
”Este vorba de o lege care ar putea să înceapă să fie aplicată începând cu anul viitor și ca orizont de timp ar trebui să meargă până în 2020-2025”, a declarat ministrul Muncii, Dragoș Pâslaru, astăzi la o emisiune de televiziune.
Întrebat de ce durează așa de mult timp, ministrul a explicat că ”actul normativ care există avea un impact bugetar care nu e sustenabil”.
Peste 30.000 de angajaţi din administraţia publică locală din toată ţara au intrat în grevă, în Bucureşti fiind în desfăşurare un protest în faţa Primăriei Capitalei, la care participă angajaţi ai primăriei generale şi cei ai direcţiilor de taxe şi impozite din sectoarele 3 şi 4.
Citește și: Zeci de funcţionari au ieşit în stradă, grevă la Primăria Botoşani – GALERIE FOTO
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024