Persoanele care locuiesc la bloc vor avea parte de o nouă lege în favoarea lor.
Deputații au adoptat, decizional, proiectul care aprobă ordonanța de urgență 179/2022 pentru modificarea şi completarea ordonanței de urgență a Guvernului nr.18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe. Propunerea legislativă prevede că pentru finanțarea reabilitării termice a blocurilor să fie folosiți mai mulți bani din fondurile europene nerambursabile, respectiv 90%, şi mai puțini din bugetele locale sau cele ale asociațiilor de proprietari. Legea merge la promulgare.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, astfel încât pentru finanțarea reabilitării termice a blocurilor să fie folosiți mai mulți bani din fondurile europene nerambursabile, respectiv 90%, şi mai puțini din bugetele locale sau cele ale asociațiilor de proprietari, scrie news.ro.
Astfel, proiectul de act normativ are drept finalitate, prin instituirea unor excepții de la cadrul legislativ actual, asigurarea posibilității finanțării unor activități/lucrări de intervenție pentru creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, pentru perioada de programe 2021 – 2027, inclusiv din fondurile europene nerambursabile aferente Politicii de Coeziune.
Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, pe 15 februarie 2023, iar votul Camerei a fost decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare.
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile