Programul Prima Casă a fost lansat în 2009. De atunci şi până în august 2016, au fost acordate 197.608 garanții în valoare totală de 16,88 de miliarde de lei.
Statul vrea să prelungească programul Prima Casă pe cinci ani, nu anual, cum a fost până acum, potrivit unei declaraţii dată de ministrul Finanţelor, Anca Dragu. Astfel botoșănenii interesați să-ți achiziționeze o locuință prin acest program vor putea sa-și facă planuri pe termene mai mari.
„Toţi cei interesaţi trebuie să aibă posibilitatea să-şi facă un plan pe termen mediu. Avem în calcul o strategie pe 5 ani, tocmai, să înlăturăm acest sentiment de nesiguranţă”, a precizat ministrul Finanţelor.
Pentru început, însă, trebuie stabilite plafoanele de garantare şi unele detalii privind calitatea locuinţelor care pot fi luate cu garanţie de la stat.
În prima jumătate a anului, numărul creditelor prima casă a crescut cu 46,7% față de aceeași perioadă a anului trecut. Dacă între ianuarie și iunie 2015 au fost 13.800 de credite, în valoare de 2,3 miliarde de lei, anul acesta s-au dat deja peste 20.000, adică 3,8 miliarde de lei. Sursa: ziarul Unirea
Misterul locului blestemat din Botoșani unde se află masa tâlharilor, s-ar ascunde comori fabuloase
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
ASTĂZI la Botoșani: O mașină a luat foc din mers, șoferul abia a apucat să sune la 112
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Urmează Zilele Eminescu la Botoșani: Gală națională organizată într-un loc de vis
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
SEARA TRECUTĂ: Razii de proporții în zonele din Botoșani considerate periculoase
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile