În total sunt trei persoane a căror stare este extrem de gravă. Doi dintre ei se află la București la Spitalul Floreasca, iar medicii sunt rezervați cu privire la șansele lor. Al treilea, în stare extrem de gravă se află la Iași, intubat și cu stare instabilă.
Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca informează că pacienţii internaţi la unitatea medicală, care au suferit arsuri în urma exploziei de la centrul comercial din municipiul Botoşani, prezintă un pronostic rezervat şi beneficiază de îngrijiri corespunzătoare conform protocoalelor existente.
De asemenea, trei persoane, victime ale exploziei, sunt internate la secţia de terapie intensivă de la Clinica de Chirurgie Plastică şi Arşi din cadrul Spitalului ‘Sfântul Spiridon’ din Iaşi şi au nevoie de intervenţii chirurgicale.
Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Diana Cimpoeşu, a declarat că cei trei sunt internaţi în terapie intensivă Arşi şi sunt stabili hemodinamic. Ei sunt sedaţi, intubaţi pentru că au nevoie de intervenţii chirurgicale.
Opt persoane dintre cele 15 rănite au fost externate de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani.
Unii dintre rușii cu domicilii false la Botoșani ar fi fost agenți sub acoperire în Occident
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Filmul „Vis.Viață”, în premieră pe 23 și 24 noiembrie la Happy Cinema Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Post scos la concurs pentru a treia oară la Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Suflu nou la Jandarmeria Botoșani: Două tinere au îmbrăcat uniforma
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024