Parlamentarii pregătesc o importantă modificare legislativă pentru toți conducătorii auto.
Potrivit unei propuneri legislative a 41 de deputaţi PSD, procesele verbale privind amenzile de circulaţie vor putea fi contestate la Judecătoria de pe raza căreia are domiciliul contravenientul.
În prezent, contestarea proceselor verbale de contravenţie se face doar la Judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta. Parlamentarii spun că, având în vedere că majoritatea contravenţiilor sunt amenzi de circulaţie, contestarea acestora devine de multe ori imposibilă, deoarece acţiunea trebuie depusă la o Judecătorie departe de domiciliu, scrie Bugetul.
„În cazul amenzilor de circulaţie, dacă un conducător auto care locuieşte în Constanţa primeşte o astfel de amendă la Satu Mare îi va fi foarte greu să o conteste şi să se apere eficient în instanţă. Transmiterea plângerii prin poştă şi judecarea cauzei în lipsă nu reprezintă, în mod necesar, o apărare eficientă.De asemenea, în cazul şoferilor care circulă mult cu maşina în interes de serviciu sau care merg în vacanţă şi primesc amenzi în mai multe judeţe, posibilităţile de contestare pe care le are conducătorul auto sunt mult îngreunate şi diminuate”,
explică iniţiatorii necesitatea modificării legislaţiei.
Potrivit proiectului depus la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, „împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere în termen de 15 zile de la comunicare la Judecătoria în a cărei rază de competenţă îi are domiciliul sau sediul, după caz, contravenientul, dacă acesta este pe teritoriul României”.
Contravenientul care nu are domiciliul în România va putea depune plângerea la Judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta, se mai menţionează în proiectul PSD.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Află cum a fost la Frags&Chill, competiția de E-Sports Counter-Strike 2 din Iulius Mall Suceava!
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Fenomenul „Deepfake”: DNSC explică cum poate fi afectat procesul electoral
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024