Proiectul privind introducerea internetului în mai multe localități din țară, pe banii Uniunii Europene, va întârzia cel puţin un an şi, din păcate, se pierd şi banii de la Bruxelles: nici mai mult, nici mai puţin de 60 de milioane de euro.
Grupul Telekom va întârzia cu aproape un an finalizarea reţelei de internet broadband Ro-Net în cele peste 700 de localităţi defavorizate din România, un proiect în valoare de peste 80 milioane de euro, care ar fi trebuit finalizat până la sfârşitul acestui an.
Acum sunt deschise şantiere în peste 150 de localităţi, iar lucrările în 102 localităţi vor fi terminate până la sfârşitul acestui an, estimează ministrul pentru societatea informaţională, Marius Bostan. Autorităţile discută cu Bruxellesul şi sunt optimiste că vor obţine fazarea proiectului pe exerciţiul financiar 2014-2020. Lipsa absorbţiei fondurilor din exerciţiul financiar 2007-2013 duce la o pierdere de peste 60 milioane de euro. Din judeţul Neamţ erau prinse în proiect următoarele 18 localităţi: Poieni (Piatra Şoimului), Dulceşti (Dulceşti), Chilii (Valea Ursului), Blebea (Târgu Neamţ), Ghidion (Stăniţa), Broşteni (Bahna), Muncelu de Jos (Valea Ursului), Groşi (Brusturi), Băhnişoara (Bahna), Todireni (Stăniţa), Roşiori (Dulceşti), Mitocu Bălan (Crăcăoani), Mesteacăn (Icuşeşti), Ţuţcanii din Vale (Bahna), Bahna (Bahna), Pânceşti (Pânceşti), Bucium (Valea Ursului) şi Ciurea (Pânceşti). 145 de localităţi din Regiunea de Nord-Est ar fi trebuit să fie conectate la internet de mare viteză până la sfârşitul anului, în baza proiectului Ro-Net. Cele mai multe localităţi vizate erau din judeţul Vaslui (85), urmat de Suceava (20), Neamţ (18), Bacău (16), Iaşi (9) şi Botoşani (7). La nivel naţional erau prinse în proiect 783 de localităţi.
CITEȘTE: Internet ”moca” pe bani europeni: AFLĂ ce localități din Botoșani vor beneficia de lumea virtuală
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024