Luna ianuarie, care ar trebui să marcheze un început de an plin de speranțe și planuri noi, vine cu vești proaste pentru o parte dintre pensionarii din România. Primele informații confirmă faptul că aceștia se vor confrunta cu dificultăți, situația fiind cauzată de o serie de întârzieri ce vor afecta livrarea pensiilor.
Casa Națională de Pensii Publice a anunțat că, în luna ianuarie, pensiile vor fi livrate cu o întârziere de 7 zile. Motivul principal este programul redus al mai multor instituții în perioada sărbătorilor, inclusiv al Poștei Române, care va funcționa doar câteva zile la începutul anului.
Această situație afectează în special pensionarii care primesc veniturile prin poștaș, fiind nevoiți să aștepte mai mult pentru plata pensiei. Întârzierile sunt agravate de faptul că începutul lunii ianuarie coincide cu mai multe zile libere legale, ceea ce determină o problemă în procesul de distribuire.
În schimb, pensionarii care au optat pentru încasarea pensiei prin transfer bancar vor primi veniturile fără întârziere, acestea urmând să fie virate în conturi la mijlocul lunii ianuarie, conform procedurilor obișnuite.
Pentru mulți dintre vârstnici, această întârziere este o veste dificil de gestionat, mai ales în contextul cheltuielilor mari de sărbători și al necesității de a-și achita facturile și alte obligații financiare. Rămâne de văzut cum vor reacționa autoritățile pentru a gestiona această situație delicată.
Totuși, există și vești bune pentru seniori. Începând cu prima zi a anului 2025, pensiile românilor ar trebui să crească, potrivit datelor oficiale analizate de Newsweek România. Inexarea acestora, planificată să aibă loc pe 1 ianuarie, ar putea aduce o majorare medie de aproximativ 330 de lei, ceea ce ar ridica valoarea venitului lunar mediu la 3.050 lei
Bărbat dat jos de la volan de polițiști: Conducea în zig-zag si a ajuns pe sensul opus
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Cum își educă fiul botoșăneanca Gabriela și soțul ei: Cu Dani se joacă, eu impun pedepsele
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Botoșănean oprit de polițiști înainte de a produce o mare nenorocire
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Ștefan Bănică Jr. vine la Botoșani într-un concert extraordinar
Gabriela Erdic
Jan 30, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile