Meteorologii au venit cu o nouă prognoză meteo pentru finalul acesta de lună și începutul lunii decembrie.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea va deveni rece, după ce vom avea parte de temperaturi destul de călduroase.
„Pe data de 1 decembrie, vremea va fi rece mai ales dimineaţa, însă la amiază, temperaturile mai cresc uşor faţă de ziua precedentă, astfel încât la nivelul ţării maximele se vor încadra între două şi 12 grade, iar minimele vor fi cuprinse între minus patru şi patru grade Celsius. Cer mai mult noros în Maramureş şi Transilvania, în zonele deruloase din Crişana şi Banat unde vor mai fi precipitaţii salbe mixte. În restul teritoriului va fi un cer variabil şi probabilitatea pentru ploi va fi redusă. La munte, însă, la altitudini mari se aşteaptă ninsori şi rafale ale vântului destul de însemnate ce pot depăşi local şi 80 km/h”,
a precizat meteorologul ANM.
Potrivit informaţiilor furnizate de meteorologul de serviciu, pe parcursul zilei de luni, 29 noiembrie, vremea se va răci accentuat în regiunile intra-carpatice. În restul teritoriului valorile de temperatură vor scădea doar uşor faţă de duminică astfel încât vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit.
„Temperaturile maxime în ţară vor fi cuprinse în general între 6 şi 16 grade Celsius. În ceea ce priveşte precipitaţiile vor fi ploi în partea de sud şi de sud-est a ţării, dar izolat vor apărea precipitaţii mixte în jumătatea nordică. Cel mai important este faptul că vântul va continua să aibă intensificări susţinute în zona montană înaltă, rafale care depăşesc 80-90 km/h fiind de aşteptat să apară în Carpaţii Orientali, iar în noaptea de 30 spre 1 decembrie şi în celelalte masive. Temperaturile minime în noaptea de 29 spre 30 noiembrie vor fi cuprinse între minus 4 şi 5 grade, mai ridicate doar pe litoral”,
a transmis meteorologul.
Pe 30 noiembrie va continua procesul de răcire în toată ţara.
„Vor fi temperaturi maxime între 1 şi 8 grade, iar minimele între minus 5 şi două grade Celsius. Vor persista înnorările în interiorul arcului carpatic unde pe arii relativ extinse vor fi ploi, lapoviţă şi ninsoare. De asemenea, în zonele de munte va mai ninge chiar viscolit în partea mai înaltă. În partea de sud şi de est a ţării vor fi înnorări temporare şi precipitaţii predominant sub formă de ploaie şi numai izolat pot să apară lapoviţa şi ninsoarea, cu precădere în zonele mai înalte. Vântul va continua să aibă intensificări cu viteze mai mari la munte, dar local şi temporar şi în restul ţării”,
a adăugat specialistul ANM.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în județul Botoșani: Zeci de persoane au votat prin urna mobilă
Diana Arici
Nov 24, 2024
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024