Dincolo de scena uriașă, mai departe de orice privire a publicului, a fost o altă petrecere, una la care artiștii care au concertat în ultima noapte de Summer Fest la Botoșani s-au lăsat aproape purtați pe brațe de fanele cele mai sincere.
Nici bine nu a ajuns, că lui Matteo i-au sărit la gât fetișcane aflate încă în vacanță, fără grija orelor de matematică de luni. Artistul a zâmbit în aproape 50 de fotografii înainte să intre pe scenă, o adolescentă și-a scos telefonul cu husa caraghioasă a unui Minion și a pozat tot ce a prins, suficient de multe fotografii încât să monteze un filmuleț, numai bun de postat pe Facebook. De altfel, asta a și fost ideea lansată de Matteo la un moment dat în timpul concertului, idee care a smuls țipete de aprobare din rândul fetelor.
Ceva mai târziu, un nou grup de fete s-a strâns în culise, tropăind bucuros. Au început să răsară biltz-uri și după aproape șase, șapte minute, din micul grup a ieșit Randi, încă cu zâmbetul pe buze de la atâta pozat.
Artiștii au făcut apoi schimb, Uddi și Randi au urcat pe scenă, și abia mult după ce au început aceștia să cânte, Matteo a terminat sesiunea de fotografii și autografe din culise. Adevărata nebunie a fost însă când au coborât și cei doi, și a fost nevoie de intervenția jandarmilor pentru a le ține în frâu pe fete.
(C.B., M.M.)
[[galerie-foto]]
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Centrul Vechi: Femeile au mâncat semințe, adolescenții s-au cățărat pe monument
Oana Sava
Nov 04, 2024