Într-un secol al vitezei şi al civilizaţiei, la Botoşani există oameni care trăiesc suspendaţi în timp. La aproximativ 25 de kilometri de municipiul Botoşani, aproape o sută de suflete abia îşi duc zilele într-o sărăcie cruntă.
Ca să ajungi la Pârlita trebuie neapărat să-i întrebi pe localnicii din Băluşeni pentru că nu există indicatoare care să arate drumul către acest loc uitat de lume. Pe un drum de pământ acoperit cu piatră, care străbate câmpia întinsă, abia după câţiva kilometri, în coama unei pădurici, se vede Pârlita.
În sat se intră pe lângă un mal rupt, folosit de localnici ca lutărie şi recent transformat într-o groapă de gunoi.
De la prima vedere, acest cătun izolat este un loc al contrastelor. Case dărăpănate, din lut, ca bordeiele din urmă cu 300 de ani, se îngână cu vile uriaşe, cu multă risipă de material, ridicate doar pe trei sferturi. Pe uliţe, foarte puţini copii, mai mult oameni în vârstă, scrie Adevărul.
Pe Adrian, un localnic în vârstă de aproximativ 60 de ani, l-am găsit trebăluind prin curte. A locuit şi la oraş, cu serviciul, dar mereu s-a întors la Pârlita, un sat despre care spune că poate îneca uşor toate visurile unui tânăr.
„Nişte oameni fără sărbători sunt în satul ăsta! Nu vezi nici bal, nici hram aici. Aici, mereu a mers din prost în mai prost. Nu bagă nimeni în seamă satul ăsta. Nimic nu au oamenii de aici. Satul este din ce în ce mai îmbătrânit. Cum face un copil 18 ani, pleacă de aici şi nu mai priveşte înapoi. Eu am venit, că trebuie să am grijă de mama”, spune bărbatul.
Oamenii mai în vârstă din Pârlita nu-şi aduc aminte să fi fost vreodată prosperitate în acest colţ de lume. Din generaţie în generaţie este o adevărată moştenire a sărăciei., de la pălmaşii care trudeau pe pământurile boierilor şi până la sătenii de astăzi mulţi cu pensii de CAP.
Localnicii nu au apă curentă, canalizare sau gaz, ci doar unii dintre ei curent electric. Tanti Maria trăieşte într-un bordei mic de lut. Accesul către locuinţa care nu are gard se face printr-un pâlc de arbuşti. De când se ştie, femeia a trăit în casa aceasta fără niciun fel de utilităţi, nici măcar lumină. De multe ori, în anotimpul cald găteşte în curte, la un cuptoraş improvizat. Mărturiseşte că trăieşte din ce plantează în grădină, în condiţiile în care pensia pe care o are este mult prea mică.
„Trăiesc cu ce pot. Cu porumb, cu ceapă, fasole, cartofi. Ce pot planta. Eu nu am nici lumină, că nu am posibilitatea”, mărturiseşte femeia.
„Îi greu tare la Pârlita. Mereu a fost aşa, era sărăcia de pe lume. Trăim şi noi cum putem. Aici e simplu, dacă nu munceşti, nu mănânci. Dacă te îmbolnăveşti şi nu au copiii pe lângă, îţi faci o cruce mare şi te rogi. Tinerii pleacă. Aici nu ai cu ce să trăieşti, mori de foame”, povesteşte săteanca.
Dovada exodului masiv al tineretului îl reprezintă vilele în construcţie. Muncesc mai ales în agricultură şi construcţii şi îşi fac case mari în satul natal. Cei mai în vârstă spun însă că tineretul nu va mai reveni la Pârlita.
„Aşa rămân casele cum le vedeţi, că nu mai vine nimeni în ele. Au plecat în afară că era rău tare, nu se putea trăi. Nu mai vine nimeni înapoi niciodată”, spune Adrian.
Nici măcar şcoala din sat nu mai funcţionează de aproape un deceniu.
Localnicii spun că numele satului vine de la un incident petrecut în urmă cu 300 de ani, când câmpiile arse de soare luau foc în mod frecvent. Mai apoi, într-o notă de tristă autoironie, sătenii spun că şi sărăcia a făcut ca Pârlita să fie numele potrivit pentru satul lor. În urmă cu aproximativ 20 de ani, autorităţile locale au trecut în acte, oficial, numele satului drept Băluşenii Noi, arată sursa citată.
„Pârlita se cheamă, domne. Aşa-i spun toţi. Înainte, pe vremea boierilor, se chema Ilişeşti”, mai spune Adrian.
În urma materialului apărut în spațiul public și al medierii acestuia prin intermediul rețelelor de socializare ne considerăm întrituți să ne prezentăm opinia.
Intervievarea unei singure familii dintr-o comunitate și asocierea întregii comunități cu imaginea creionată, o imagine care scoate în relief doar aspecte negative este de natură a aduce atingere imaginii întregii comunități din comuna Bălușeni.
Din însuși titlul articolului: „Viața la Pârlita, satul din Bălușeni rupt de lume cu condiții din Evul Mediu: Dacă te îmbolnăvești, îți faci o cruce mare și te rogi” rezultă intenția vădită de conturare a unei imagini neconforme realității. Menționăm că, denumirea de Pârlita nu mai este folosită din anul 1960 astfel cum rezultă din Monografia comunei, de la acest moment de referință localitatea purtând denumirea de Bălușenii Noi. Firul istoric al originii localității Bălușenii Noi datează din anul 1864, localitatea fiind construită pe moșia Iliești a Mănăstirii Coșula, prima denumire a localității fiind cea de Iliești.
Asocierea condițiilor de trai din localitatea Bălușenii Noi cu cele din perioada Evului Mediu nu este decât o asociere nefericită, satul Bălușenii Noi având condiții precum majoritatea satelor românești.
Precizăm de asemenea că locuitorii satului Bălușenii Noi au acces la servicii medicale, în localitatea Bălușeni existând cabinet medical- specialitatea medicină de familie, în evidența căruia se află și locuitorii din Bălușenii Noi; așadar, precizarea indirectă în cadrul articolului a faptului că cetățenii din Bălușenii Noi nu au acces la servicii medicale precum și invocarea divinității în momentele în care aceștia au nevoie de asistență medicală nu reprezintă un aspect veridic și pertinent.
Articolul debutează cu informații eronate, precizându-se că: „aproape o sută de suflete își duc zilele într-o sărăcie cruntă”, acestei sintagme fiindu-i asociată o imagine cu singura casă din localitatea Bălușenii Noi neracordată la sistemul de iluminat, întrucât situația juridică a imbobilului nu o permite, nefiind proprietatea persoanei în a cărei folosință este dat-(persoana din imagine); de asemenea, precizăm că persoanele care apar în fotografie nu sunt persoane fără venit. În localitatea menționată nu locuiesc doar 100 de persoane, ci sunt peste 100 de locuințe.
Un alt aspect surprins în articol face trimitere la faptul că Bălușenii Noi este un sat izolat, neexistând indicatoare, singura modalitate de a ajunge fiind reprezentată de indicațiile oferite de locuitorii din Bălușeni, fapt ce nu corespunde realității din teren.
În ceea ce privește activitatea locuitorilor satului Bălușenii Noi, aceasta se raliază activității principale pe care o desfășoară majoritatea locuitorilor așezărilor rurale din România, respectiv cultivarea terenurilor și creșterea animalelor; pentru a accede la un alt nivel de trai, locuitorii din Bălușenii Noi au plecat pentru anumite perioade de timp în afara granițelor țării, acest aspect nu este un aspect singular și specific localității în cauză, exodul fiind un fenomen caracteristic țării.
Un alt aspect relatat în articolul publicat face trimitere la sfera activităților cultural-artistice, religioase, astfel sintetizând afirmațiile unui singur cetățean, nemulțumit de faptul că realitatea actuală nu mai corespunde realității de acum câteva decenii, menționând faptul că nu se organizează „baluri ”sau „hram”, redactorul articolului a concluzionat că în localitatea Bălușenii Noi sunt „oameni fără sărbători”. Așadar, prin lexemul „hram” conform dicționarului explicativ al limbii române se înțelege „patronul unei biserici creștine”, în localitatea Bălușenii Noi existând Biserica cu hramul „Sfânta Parascheva”.
Cu privire la sfera activităților cultural-artistice, tinerii din Bălușenii Noi sunt membrii în ansamblul folcloric al Comunei Bălușeni, promovând imaginea comunei și perpetuând tradițiile specifice zonei.
În ceea ce privește activitatea administrației publice locale întreprinsă pentru îmbunățirea condițiilor locuitorilor din Bălușenii Noi, menționăm că, în perioada următoare vor fi demarate lucrările în vederea modernizării drumului comunal 49, ce face legătura între localitățile Draxini-Bălușenii Noi-Bălușeni.
