Peste 20 de copii au animat sâmbătă dimineaţă Centrul Vechi în cadrul unui program finanţat de Primăria şi Consiliul Local Botoşani.
Intitulat „Juniorii – ascensiune pentru fotbalul de performanţă”, proiectul se adresează, după cum reiese şi din denumire, micilor fotbalişti.
Iar una dintre acţiuni şi-a propus să împletească promovarea zonei istorice a oraşului cu practicarea sportului cu balonul rotund.
Ca atare, în Piaţa 1 Decembrie 1918 s-a montat o poartă, a fost adus şi un covor pe care să poată plonja goalkeeperii şi s-a organizat un concurs de executat lovituri de pedeapsă.
Au participat trei echipe de juniori de la Ecologistul: A1 (copii născuţi în 2003), C (născuţi în 2004) şi D (născuţi în 2005 – 2006).
Fiecare junior a executat câte cinci lovituri de la 7, respectiv 10 metri, în funcţie de grupa de vârstă din care făcea parte.
„Ne dorim să găsim un viitor portar de performanţă şi tocmai de aceea acţiunea de astăzi am denumit-o «Se caută un portar»”,
Petru Filip, preşedinte Asociaţia Sportivă Ecologistul Botoşani.
Manifestarea inedită pentru acest cartier a adunat mai mulţi oameni, curioşi să vadă cum se descurcă juniorii la penalty… pe piatră cubică.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Valeriu Iftime apelează la onoarea directorilor de la Apă: Oameni buni, dați-vă demisia – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024