Salariații din Primăria Botoșani care au întrerupt activitatea au stat aproximativ două ore în fața instituției, grupați, vorbind între ei. Au ales să protesteze din cauza salariilor dezechilibrate din administrație publică și a legilor prost gândite prin care nivelul veniturilor este făcut după un sistem eronat. L-au așteptat pe prefectul Costică Macaleți pentru a-i transmite doleanțele.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu nu a putut fi între ei având programate o videoconferință cu ministrul Gabriel Oprea și un Colegiu Prefectural. În locul său a coborât viceprimarul Cosmin Andrei.
”Vreau să vă transmit că atât eu cât și dl. primar suntem solidari cu acțiunea dv. de protest, apreciem că este făcută într-un mod civilizat care până la urmă sper să-și atingă scopul chiar dacă nu sunteți cu pancarte în fața Primăriei și protestați în mod decent aici. Am transmis dlui prefect o invitație pentru a fi prezent la un dialog cu dv., din păcate nu poate fi aici decât la ora 12:30 pentru că are două ședințe programate”, le-a transmis edilul.
Mai departe, viceprimarul a arătat că le înțelege perfect nemulțumirile și și-a exprimat speranța ca măcar până la finele anului sau din 2016 să fie corectate salariile din administrația publică.
”Sunt în asentimentul dv. , am transmis și prin intermediul presei cele mai mari nemulțumiri pe care le aveți pe partea salarială care au ajuns la un nivel extrem de jos, au fost momente în care ați avut mai mulți bani, dar din păcate așa a fost politica și administrația. Acum sunt salarii mici care vor fi și mai mici dacă se mărește salariul minim pe economie”, a mai spus Cosmin Andrei.
I-a răspuns o funcționară din Primărie: ”Vom fi o gașcă de salarii minime pe economie. O să se ajungă în Primărie ca toți să fim cu salariul minim pe economie”.
Viceprimarul Cosmin Andrei a promis că-i va transmite prefectului doleanțele pe care le au protestatarii.
(G.E.)
[[galerie-foto]]
TikTok interzis într-o țară europeană, după uciderea unui adolescent prin intermediul rețelei
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Afacere marca Iftime: Cîmpanu, de la 500.000 de euro la transfer gratuit înapoi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Bugetarii se bucură de vacanțe mai lungi în 2025: Ce zile libere vor avea
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile