Scandalul izbucnit de la omorârea câinilor vagabonzi din Botoşani mai marchează o etapă. Viceprimarul responsabil de eutanasierea a 230 de maidanezi a ajuns subiect de Cancan la propriu.
Cunoscutul tabloid a inclus în ediţia de vineri un articol intitulat
„Ameninţat că va muri în chinuri" în care redă scrisorile pe care Florin Ghiorghiţă susţine că le-ar fi primit după masacrul de la padocuri.
„Mai multe scrisori anonime în care este avertizat că va muri în chinuri ca şi maidanezii ucişi acum o săptămână au ajuns la viceprimarul din Botoşani”, se arată în materialul cu pricina. Totodată, se menţionează că una dintre scrisori a fost trimisa din Hunedoara, a doua din Iaşi şi a treia din Botoşani.
"Vei muri în chinuri ca ale celor pe care i-ai nimicit. Nu vei avea linişte nici in Iad tu şi cei de lânga tine", este coţinutul destul de sinistru al uneia din cele cele trei scrisori primite de edil, care cel puţin declarativ nu se teme.
"Dacă ăştia sunt iubitorii de animale, începe să îmi pară extraordinar de bine că am făcut ceea ce am făcut sau că doctorul a făcut ceea ce a făcut. Nu au decât să îşi ia câinii acasă şi tot ce vor ei şi să se spânzure cu dânşii", a declarat
viceprimarul. Între timp, notează
Cancan, o anchetă a Parchetului analizează cum a avut loc uciderea celor 230 de maidanezi din padocul municipiului, iar cei de la Poliţia Animalelor au depus plângere penală împotriva medicului care i-a eutanasiat.