Sala de marmură a Teatrului Mihai Eminescu a fost gazda unei acţiuni organizată de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) şi Primăria municipiului Botoşani prin care au fost premiaţi mai mulţi elevi şi cadre didactice care au participat la concursurile „Şcoala mea protejează mediul” şi „Let’s Do It Romania”.
Prezenţa din rândul cadrelor didactice şi a copiilor care au fost implicaţi în diverse
activităţi pentru protejarea mediului a fost una considerabilă, fiind astfel marcată şi Ziua Mondială a Mediului. Totodată, anul 2012 a fost desemnat ca fiind Anul Internaţional a Energiei Durabile. Organizatorii au împărţit elevilor premii şi diplome pentru implicarea în acţiunile încadrate în cele două concursuri. „
Iată că suntem deja la a V-a ediţie a concursului Şcoala mea protejează mediul pe care am decis cu cei de la APM să îl finanţăm şi vreau să vă spun că este cred pentru prima dată când văd atât de mulţi participanţi şi mai ales într-o sală frumoasă, într-un cadru mai festiv faţă de celelalte ediţii”, a declarat
viceprimarul Florin Ghiorghiţă care a mai vorbit despre faptul că Botoşani a fost declarat Capitala Verde a României la categoria oraşelor cu până în 200.000 de locuitori dar şi despre spaţiile verzi înfiinţate în oraş cu aportul municipalităţii, numai în acest an fiind plantate 71.000 de fire de gard viu şi 13.000 de copaci.
Totodată, au fost premiate şi unităţile şcolare care au avut o participare masivă la acţiunea de curăţenie
„Let’s Do It Romania”, Botoşani fiind situat pe locul 1 la nivel naţional cu privire la numărul de voluntari. Au primit diplome şi tricouri înrămate Colegiul Naţional Mihai Eminescu pentru cea mai mare cantitate de deşeuri colectată, Colegiul Naţional AT Laurian pentru cea mai mare cantitate de deşeuri colectată selectiv, Liceul de Ştiinţe ale Naturii Grigore Antipa pentru cea mai numeroasă prezenţă şi Grupul Şcolar Petru Rareş pentru cea mai curată campanie.
Au fost de asemenea premiaţi veteranul campaniei în persoana lui Radu Căjvăneanu, preşedinte la Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor şi mezina acţiunii în vârstă de doi ani şi opt luni, Cristina Floare. Nu în ultimul rând au primit premii asociaţiile neguvernamentale „Ne trebuie speranţă”, Centrul Europe Direct, Estuar, Ador, Ihtis, Cheia Sol, Il Girotondo şi B Right Media.