Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” a marcat astăzi 50 de ani de la înființare.
La festivitatea organizată în sala de sport a colegiului au participat prefectul Sorin Cornilă, primarul Cosmin Andrei, viceprimarul Liviu Toma, inspectorul școlar general Bogdan Suruciuc, inspector școlari, aleși locali, alți oficiali botoșăneni, șefi de instituții, foști directori și profesori ai colegiului, foști elevi.
De la sărbătoare nu au lipsit cadrele didactice, elevii și reprezentanții părinților, dar și reprezentanții agenților economici parteneri ai acestei prestigioase unități de învățământ.
Rolul de gazdă a fost îndeplinit de profesorul Diana Moruzi, directorul colegiului. Oficialul a prezentat informații vizând activitatea colegiului, arătând că instituția a “pregătit tineri pentru a deveni cetățeni responsabili și înzestrați cu cunoștințele și abilitățile necesare pentru a face față provocărilor lumii moderne”. Diana Moruzi a transmis felicitări tuturor celor care au contribuit la succesul acestei instituții de învățământ, dar și absolvenților care au adus presigiu liceului și au reprezentat un exemplu și pentru alți tineri.
“Vă invit să reflectăm cu mândrie asupra celor 50 de ani de excelență în educație. Cu toții suntem părtași la această frumoasă poveste a succesului, și sunt convinsă că liceul nostru va continua să strălucească și să inspire generațiile viitoare”,
a mai spus Diana Moruzi.
Primarul Cosmin Andrei a adresat felicitări cadrelor didactice și elevilor cu prilejul acestei importante sărbători, arătând că administrația publică locală va acorda tot sprijinul pentru ca activitatea didactică să se deruleze în cele mai bune condiții.
Liviu Toma este absolvent al Colegiului Tehnic “Gheorghe Asachi”.
Viceprimarul Liviu Toma a participat la festivitate în calitate de reprezentant al administrației publice locale și de absolvent al Colegiului Tehnic “Gheorghe Asachi”.
Liviu Toma a copilărit în cartierul unde se află Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” și încă din clasa I era hotărât să urmeze cursurile acestui liceu.
“Eram fascinat, atunci, de cum erau îmbrăcați toți liceenii, de cum era intonat imnul de stat în careul din curtea liceului în fiecare dimineață și modul impecabil de a se intra la clase. Astfel, la finalizarea ciclului gimnazial, în 1989, am fost mândru să reușesc la examenul de admitere pentru a deveni licean la cel mai căutat Grup Școlar cu profil tehnic din Municipiul Botoșani și din tot județul”,
a spus Liviu Toma.
După absolvirea liceului, a făcut stagiul militar și, chiar dacă a avut posibilitatea să urmeze o carieră militară, a ales să se pregătească pentru a fi profesor - inginer, din dorința de a ajunge să predea disciplinele tehnice de specialitate la liceul care l-a format ca om. Edilul a absolvit această unitate de învățământ în anul 1993 și a urmat apoi cursurile de 5 ani la Facultatea Construcții de Mașini (TCM), profil inginerie managerială și tehnologică, în cadrul Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” Iași.
Pentru a-i încuraja pe elevi să performeze în activitatea școlară, Liviu Toma a amintit că absolvit doi ani universitari cu media maximă și a primit diploma , ce-i oferea o bursă la acea vreme mai mare decât salariul pe care îl aveau asistenții universitari sau unii profesori din învățământul preuniversitar.
”Am venit și vin în continuare ori de câte ori am ocazia la Colegiul Tehnic cu o mare plăcere pentru că aici, întotdeauna, mă simt acasă. Vă transmit toate gândurile mele bune. Mă înclin cu respect în fața tuturor dascălilor care au nobila misiune de a educa tânăra generație. Elevilor le urez mult succes în activitatea școlară! Să dea Dumnezeu să ne întâlnim sănătoși și la sărbătoarea centenarului Colegiului Tehnic Gheorghe Asachi”,
a mai transmis Liviu Toma.
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Cheflii prinși băuți la volan, Moș Crăciun le-a luat permisul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Alimentele care dispar din magazinele din România în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Noi angajări la Spitalul Județean, se caută o persoană cunoscătoare la bani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Imagini superbe surprinse de un fotograf profesionist la parada de la Botoșani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile